Pentru că nu acceptăm greutățile pe termen scurt vom plăti consecințele pe termen lung. 3MPV
Când discutăm despre finanțe personale și despre drumul către încărcarea bateriei financiare, să renunțăm la vechile obiceiuri e obligatoriu.
De când am început să folosesc bateria financiară am devenit extrem de conștient de importanța fiecărei achiziții. Focusul meu s-a schimbat. Chiar dacă și înainte eram conștient că trebuie să investesc constant, vechiul concept de independență financiară, cel static, nu m-a ajutat să-mi schimb comportamentul.
Astăzi, având la îndemână acest instrument care comunică în timp real cu mine, devin conștient. Sunt atent și planific.
Plecând de la premisa că îmi voi păstra veniturile actuale, am înțeles că ce pot schimba de pe azi pe mâine sunt cheltuielile.
În acest context inflationist, am luat niște decizii care din punct de vedere emoțional au fost provocatoare. Am preferat ca în aceste etape să scap de leasinguri, banii obținuți să fie investiți.
Practic, pe termen scurt, am eliberat din cheltuieli niște sume care nu produc nimic lună de lună, iar banii obținuți îi mut în investiții.
Dacă aș fi avut acest instrument la îndemână când am luat decizia de achizitie, sigur m-aș fi gândit de mai multe ori înainte de a-mi satisface niște mofturi.
Bineînțeles, de data asta rațiunea a bătut emoția.
Am acceptat greutățile pe termen scurt pentru a nu suporta consecințele dureroase pe termen lung.
Accept să îmi schimb comportamentul, vechile obiceiuri, pentru ca pe termen lung, indiferent de ce se întâmplă în economie, viața să meargă înainte fără grija zilei de mâine.
Spor în investiții!