Viziunea mea

Viziunea mea

Începutul

Sau cum să transformi provocările în succes

Final de 2012 - început de 2013. Renunțasem la fotbal, eram student full time, iar cu banii primiți de la părinți nu mă descurcam extraordinar. Ei chiar mi-au precizat că mai mult nu îmi vor da și că îmi recomandă să îmi caut un loc de muncă.
Am aplicat la diverse job-uri, iar singurul interviu la care am participat vreodată a fost în Profit Point. La vremea respectivă se recrutau traderi pentru diverse fonduri de investiții în piețele financiare. Am urmat cursurile și m-am îndrăgostit de tot ce înseamnă piețe financiare. Pentru a deveni trader în cadrul fondului trebuia să parcurg o testare pe niște conturi demo, în condiții draconice, testare pe care am reușit să o iau. Înainte de semnarea contractului, directorul punctului de lucru din Constanța mi-a expus și posibilitatea de a împărtăși experiența acumulată altor persoane, devenind trainer. Am acceptat poziția de trainer întrucât aducea mult mai multă stabilitate financiară, ceea ce și căutam.

10

Ani de experiență

Începutul

Sau cum să transformi provocările în succes

Final de 2012 - început de 2013. Renunțasem la fotbal, eram student full time, iar cu banii primiți de la părinți nu mă descurcam extraordinar. Ei chiar mi-au precizat că mai mult nu îmi vor da și că îmi recomandă să îmi caut un loc de muncă.

Am aplicat la diverse job-uri, iar singurul interviu la care am participat vreodată a fost în Profit Point. La vremea respectivă se recrutau traderi pentru diverse fonduri de investiții în piețele financiare. Am urmat cursurile și m-am îndrăgostit de tot ce înseamnă piețe financiare.

Pentru a deveni trader în cadrul fondului trebuia să parcurg o testare pe niște conturi demo, în condiții draconice, testare pe care am reușit să o iau. Înainte de semnarea contractului, directorul punctului de lucru din Constanța mi-a expus și posibilitatea de a împărtăși experiența acumulată altor persoane, devenind trainer. Am acceptat poziția de trainer întrucât aducea mult mai multă stabilitate financiară, ceea ce și căutam.

Succesul se construiește în fiecare zi

Procesul formării

Care au fost treptele evoluției

Trainer. Director. Coordonator regional. Sunt primele trei trepte pe care le-am urcat atunci când am început dezvoltarea mea în cadrul Profit Point.

De la trainer, la director în Constanța

Am fost pregătit ca trainer, ulterior începând să predau. Am făcut asta timp de un an de zile, moment în care, directorul de la vremea respectivă a decis că nu vrea să mai continue activitatea în Constanța, lăsând pozitia liberă și propunându-mă pe mine pentru postul de director. Am ales provocarea în locul securității și siguranței.

Director local, apoi director regional

După un parcurs bun ca director în Constanța, mi s-a propus să devin director în București, biroul cel mai important din compania noastră. Din nou, am ales să plec în direcția provocărilor și să formez o nouă echipă în București. Mi-a luat 3 ani să fac asta. În 2017, la final, mi s-a propus să devin coordonator regional, însemnând să preiau sub managementul meu încă două birouri, lucru pe care l-am acceptat.

De la director regional, la CEO

În decursul unui an am reușit să preiau sub managementul meu și restul birourilor din România, lucru care deja mi-a oferit posibilitatea să devin CEO. Bineînțeles că acest lucru a venit la pachet cu o serie de provocări, întrebări și temeri, însă toate au avut ca rezultat omul care sunt astăzi: matur, sigur și întotdeauna însetat de evoluție și creștere. Poate că sunt puțini cei care la vârsta mea conduc o companie atât de complexă, iar pentru mine asta este un privilegiu.

Motivația mea

Am ales să lucrez pentru lucruri mari, pe care să le las în urmă. Asta este succesul, pentru mine.

Macroeconomia și studiul graficelor: pasiunea mea

În investiții mă confrunt cu cele mai mari emoții, aici îmi descopăr noi limite emoționale. Obiectivele sunt să am portofolii investiționale construite corect, care să îmi confere venituri stabile și substanțiale la vârsta pensionării.
“Am învățat să gândesc strategic. Poziția de CEO aduce responsabilitate. Sunt conștient că deciziile luate de mine cântăresc enorm în viața a 70 de colaboratori, dar și a câtorva mii de cursanți.”

Mentor

Formez oamenii și îi ajut să își atingă obiectivele profesionale și investiționale.
Află mai multe
Mentor

Investitor activ

Sunt pasionat de macroeconomie și studiul graficelor. Aici mă confrunt și îmi înfrunt limitele.
Află mai multe
Investitor activ

CEO

Coordonez, evaluez și îmbunătățesc performanțele companiei pe care o conduc.
Află mai multe
CEO

Consultant financiar

Sunt alături de clienții și cursanții care își doresc îndrumare aplicată în lumea investițiilor.
Află mai multe
Consultant financiar

Mentor

Formez oamenii și îi ajut să își atingă obiectivele profesionale și investiționale.

Investitot Activ

Sunt pasionat de macroeconomie și studiul graficelor. Aici mă confrunt și îmi înfrunt limitele.

CEO

Coordonez, evaluez și îmbunătățesc performanțele companiei pe care o conduc.

Consultant financiar

Sunt alături de clienții și cursanții care își doresc îndrumare aplicată în lumea investițiilor.

Eșec vs. Succes

Dualitatea unor termeni care îți schimbă viața

Visam și îmi doream să ating succesul. Fără să am o definiție palpabilă a lui. Îmi era teamă de eșec, de conceptul de a da greș. Iar acești doi termeni și-au schimbat radical semnificația odată cu maturizarea mea profesională.
Astăzi nu cred că succesul se măsoară în bani. Cred că succesul este mult mai profund de atât. Banul îți oferă un anumit confort, dar asta nu înseamnă succes. Succesul este despre a trăi, iar pentru mine a trăi înseamnă să fii conștient de ceea ce simți, să fii în locuri care te încarcă, să mănânci lucruri care îți fac plăcere; consider că a trăi în adevăratul sens al cuvântului este echivalentul succesului.
Pe de cealaltă parte, astăzi sunt pe deplin conștient că eșecul trebuie îmbrățișat. Eșecul înseamnă o lecție. Lecția înseamnă progres, înseamnă o versiune mai bună a ta. Eșecul face parte din progres, iar viața de investitor asta m-a învățat. Având un jurnal de tranzacționare, văzând rezultatul deciziilor, am înțeles cât de important este să știi contextul care te-a dus la o decizie, iar apoi sa analizezi retrospectiv.