VIX – declanșatorul pentru „shopping”… 3 MPV
Atunci când e complicat să înțelegi ce înseamnă condiții anormale de piață folosește cel mai bun indicator: VIX.
Piețele, în majoritatea timpului, au condiții normale. Impulsuri și corecții lente, fără volatilitate. În schimb, piețele cunosc și condiții anormale. Aici ne referim la volatilitate crescută.
Chiar dacă la nivel teoretic înțeleg strategia, știu că dacă folosesc DCA la scăderi de 1,3,5% fac din nou achiziții, totuși, cei mai mulți dintre investitorii începători pe care i-am întâlnit nu au un instrument precis care să îi pună în gardă.
Pe de o parte, există analiza tehnică, studiul graficelor, care vă spune că se întâmplă ceva pe grafice.
Pe de alta parte, eu folosesc ca declanșator indicele VIX.
Ce este indicele VIX?
VIX este un simbol al Indexului de Volatilitate a Bursei de Opțiuni din Chicago (CBOE). Măsoară așteptările volatilității pentru Indexul de Opțiuni pentru S&P 500.
Este analizat de către CBOE și mai este cunoscut ca “indicele fricii”.
Deși este un indicator controversat, el având o istorie care datează din 1987, totuși, având în vedere coincidențele care au avut loc în ultimii ani, am ajuns să îl consider un instrument important care mă pune în gardă.
De ce este controversat?
Pe de o parte, mulți analiști de pe Wall Street consideră că nu există un standard de volatilitate unitar acceptat. Ce înseamnă volatilitate de fapt? Scăderi de 30%? Scăderi de 5%? Pentru un investitor cu risc ridicat și trader speculativ, scăderi de 30% vor însemna oportunitatea vieții. Pentru un investitor cu risc scăzut, 30% va însemna panică. Cine are totuși dreptate? Dezbaterea continuă încă pe Wall Street.
Totodată, controversa apare și din modul în care este interpretat. Unii îl folosesc ca pe un instrument care prezice viitoarea volatilitate din piață pentru o perioadă de 30 de zile. Alții consideră că arată doar ce se întâmplă în timp real.
Am petrecut timp pentru a observa o corelarea între valorile indexului VIX și amplitudinea mișcărilor din piață.
Pe 24 octombrie 2008 indexul a atins valoarea 89.53.
Pe 5 februarie 2018, Dow Jones a scăzut cu 7% într-o singură zi, VIX a avut valoarea de 37.32, făcând un salt într-o singura sesiune de la 19, o creștere de 104%.
Pe 12 martie 2020, indexul VIX a atins nivelul de 62.12. În această sesiune Dow Jones a scăzut cu 12%.
Pe 16 martie 2020, a atins nivelul de 82.69 la finalul unei sesiuni.
Există câteva standarde observate.
Când indexul VIX sare de 20, mă pune în gardă.
Sare de 30, mă aștept la scăderi în piață.
Nu stau să urmăresc zi de zi piața pentru a cumpăra acțiuni.
Dar de fiecare data când acest indicator sare de 20, mă pregătesc pentru cumpărături.
Spor la investiții!