Nu ar trebui să avem libertatea să ne manageriem singuri banii. 3MPV
Cea mai mare parte din populația lumii se află în haos financiar. Înțeleg că modul în care funcționează astăzi lucrurile nu duce la un rezultat sustenabil pe termen lung și anume să avem o societate cu un nivel de trai decent.
Urmărind cum circulă mașinile în trafic zi de zi, accidentele sunt rare. De ce? Sunt reguli clare, iar accesul în trafic îl primești după o școală de șoferi, după cunoașterea legislației, după ce dai un examen alături de un specialist în care îți sunt verificate abilitățile și cunoștințele.
Cum ar arăta societatea noastră dacă am avea dreptul să ne manageriem banii doar după ce demonstrăm că avem cunoștințele și abilitățile aferente managementului sustenabil al finanțelor personale?
Cum ar arăta o generație de tineri care primește “Permis de adult”?
Cum ar arăta o generație care va fi testată nu numai la matematică, română, IT și o limbă străină, dar și la managementul finanțelor personale?
Mă bate gândul tot mai tare să realizez un studiu pe evoluția unei generații care de pe băncile gimnaziului și liceului dezvoltă aceste abilități.
Și nu vorbesc despre “rocket science”.
Timp de 8 ani tinerii să fie expuși constant diferențelor dintre nevoi și dorințe. Timp de 8 ani tinerii să măsoare consumul lor prin prisma timpului cheltuit. Timp de 8 ani tinerii să primească un buget lunar pe care să-l administreze după niște reguli clare, măcar 50/30/20.
Cine după acești 8 ani nu reușește să administreze corect bugetul și veniturile viitoare pe care le va genera, sa nu primească dreptul să își administreze singur banii, dar sa o faca împreuna cu un consultant financiar, iar deciziile sa fie supervizate și agreate.
Oare cum ar arata această societate cu acești tineri deveniți adulți?
Spor în investiții!