Groenlanda la pachet, Iran în flăcări, Maduro pe Netflix și ăsta e doar ianuarie 2026.
Dacă te-ai trezit dimineața și ai simțit că lumea a luat-o razna, am vești bune: nu ești tu problema. Dacă ai impresia că regulile jocului s-au schimbat peste noapte fără ca cineva să ți le comunice, ei bine, află că regulile nu mai există. Sau mai exact: regulile existau doar atât timp cât cei puternici aveau interes să le respecte. Iar acum? Ei au găsit un hobby mai interesant.
În ultimele săptămâni am asistat la spectacole geopolitice care ar face orice scenarist de la Hollywood să își dea demisia din lipsă de imaginație: Trump vorbește despre achiziționarea Groenlandei ca și cum ar comanda pizza, Maduro dispare din Venezuela într-o operațiune care seamănă suspect cu un episod din 24, China bombănește despre Taiwan cu o regularitate alarmantă, iar Rusia… ei bine, Rusia face ce știe mai bine de când cu Ivan cel Groaznic.
Reacția ta fireacă? „Ce *** se întâmplă?!”
Răspunsul, oricât de incomod, e simplu: ordinea mondială care ne-a protejat generații la rând se prăbușește definitiv. Ca investitor, ca om preocupat de conservarea și creșterea capitalului într-o lume tot mai bizară, ești obligat să înțelegi acum ce înseamnă acest lucru pentru viitorul tău financiar.
Pentru că în timp ce diplomații fac declarații îngrijorate și comentatorii politici își revin din șoc, piețele financiare traduc deja acest haos în oportunități și riscuri concrete. Iar tu trebuie să știi pe care parte a baricadei să stai.
Miturile plăcute s-au terminat
Constantine Kisin, un comentator politic cu un talent nativ pentru a spune lucrurilor pe nume, a descris perfect momentul în care ne aflăm: „Ceea ce vedeți este prăbușirea definitivă a ordinii de după al Doilea Război Mondial.”
Să facem o scurtă incursiune în istorie, promit să fie nedureroasă: din 1945 până în 1991, lumea funcționa pe un sistem bipolar, SUA versus URSS, capitalism versus comunism, Coca-Cola versus vodcă. Regulile erau clare: fiecare superputere își avea curtea sa, iar dacă cineva încerca să treacă linia, știa exact ce îl așteaptă.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, am intrat în era unipolară: America era șeriful orașului, NATO era grupul său de suport, iar restul lumii juca după regulile stabilite la Washington.
Iar noi, Occidentul colectiv, ne-am relaxat. Am crezut că istoria s-a terminat, că democrația liberală și piața liberă au câștigat pe linie, că „ordinea internațională bazată pe reguli” e ceva natural, ca gravitația sau taxele. Am băgat banii în consultanță, diversitate și programe de net-zero, și am uitat un detaliu minor: puterea.
Aici vine partea interesantă pentru portofoliul tău: „ordinea bazată pe reguli” a fost întotdeauna o ficțiune, un mit comun în care am ales să credem. Dreptul internațional funcționează doar atât timp cât cei puternici vor să îl respecte. E ca un contract pe care l-ai semnat cu cineva care are bicepși de două ori mai mari ca ai tăi: funcționează perfect atât timp cât el e de acord. În clipa în care nu mai e? Hârtia aia valorează exact cât… hârtia.
China invadează Taiwan? „Comunitatea internațională” va fi profund îngrijorată. Rusia merge mai departe în Ucraina? Vom vedea sancțiuni ferme. Iranul își reprimă violent propria populație? Vom asista la condamnări vehemente. Observi pattern-ul? Cuvinte, nu consecințe. Pentru că nu mai există o putere hegemonică globală capabilă sau dispusă să impună aceste reguli.
Trump, cu tot haosul său mediatizat, nu inventează o lume nouă. El doar recunoaște deschis lumea care există deja de ceva vreme: o lume multipolară în care fiecare mare putere SUA, China, Rusia, și într-o măsură mai mică India joacă după propriile reguli, constrânsă doar de posibilitatea unei represalii nucleare sau economice severe.
Ce înseamnă asta pentru banii tăi? Răspunsul e simplu: volatilitate extremă și riscuri geopolitice care s-au transformat din „lebede negre” în prezențe cotidiene. Ne așteaptă realocări masive de capital între regiuni și sectoare întregi. Companiile care produc drone, sisteme de apărare, semiconductori sau energie? Se pregătesc de un deceniu foarte, foarte profitabil. Companiile care mizează pe lanțuri globale de aprovizionare neîntrerupte și pe pace perpetuă? Hmm… să spunem că ar trebui să verifici dacă ai așa ceva în portofoliu.
Lumea nu s-a terminat. S-a complicat. Și complicațiile, pentru investitorul pregătit, se numesc altfel: oportunități.
Bomba nucleară: prietena ta cea mai periculoasă
Hai să vorbim despre elefantul nuclear din cameră. Sau mai bine zis, despre motivul pentru care marile puteri se bat cu jucării, dar nu se bat între ele.
Armele nucleare sunt probabil cea mai contraintuitiva invenție a omenirii: au fost create să omoare milioane de oameni, dar de fapt au salvat miliarde. De la Hiroshima încoace, nicio putere nucleară nu a mai atacat direct o altă putere nucleară. Coincidență? Deloc. E simpla matematică a supraviețuirii: dacă ambii jucători pot să distrugă planeta, nimeni nu mai vrea să joace.
Dar iată unde devine fascinant și îngrijorător: această „umbrelă nucleară” creează un paradox periculos. Cei care au bomba pot face aproape orice vor cu cei care nu au bomba, fără teama unei represalii existențiale. Rusia invadează Ucraina? Ucraina nu poate răspunde nuclear. China vorbește despre Taiwan? Taiwan nu are arsenalul care să descurajeze. SUA îl „exfiltrează” pe Maduro? Venezuela nu poate decât să protesteze diplomatic.
Și aici vine calculul rece, cinic, dar perfect rațional pe care îl face orice lider al unei țări medii sau mici care urmărește știrile: „Singura garanție reală a suveranității mele nu sunt alianțele, nu e NATO, nu e ONU. E bomba.”
Ucraina a renunțat la arsenalul nuclear moștenit de la URSS în 1994, în schimbul unor „garanții de securitate” de la Rusia, SUA și UK. Memorandumul de la Budapesta, se numea. Hârtie frumoasă. Cum le-a prins? În 2014 Rusia le-a luat Crimeea. În 2022, au invadat pe față. Lecția pentru restul lumii a fost cristalină: niciodată să nu te mai bazezi doar pe promisiuni.
Coreea de Sud, Japonia, Arabia Saudită, Turcia toate privesc spre Ucraina și trag concluzii. Și concluzia e simplă: dacă vrei să dormi liniștit, construiește-ți propria asigurare. Proliferarea nucleară nu mai e o posibilitate îndepărtată, e un scenariu din ce în ce mai probabil. Și într-o lume cu 15-20 de puteri nucleare în loc de 9, probabilitatea unui accident, a unei erori de calcul sau a unei utilizări „tactice” crește exponențial.
Sectorul de apărare va avea un deceniu de glorie. Lockheed Martin, Northrop Grumman, dar și jucători europeni sau chiar asiatici toată lumea se rearmează. Bugetele de apărare vor crește masiv în următorii 10-15 ani.
Instabilitatea regională devine norma, nu excepția. Asta înseamnă că trebuie să fii mult mai atent unde îți bagi banii geografic. Investițiile în țări „intermediare” cele care nu sunt nici puteri nucleare, nici aliate clare ale vreunei puteri nucleare devin mai riscante.
Și poate cel mai important: energia și independența resurselor devin prioritate strategică. Țările învață lecția dependenței germane de gazul rusesc. Nimeni nu mai vrea să fie vulnerabil energetic. Asta înseamnă oportunități masive în nuclear (ironic, nu?), în energie solară și eoliană locală, în stocarea energiei, în tot ce înseamnă autonomie energetică.
Vrei să înțelegi în timp real cum se traduc aceste mișcări geopolitice în oportunități concrete de investiții? Pastila Financiară (audio și newsletter) face exact asta, analizează știrile financiare pe măsură ce se întâmplă și le traduce într-un limbaj practic, fără jargon inutil. Pentru că între momentul în care Iran face ceva nebunesc și momentul în care tu reacționezi în portofoliu, pot exista milioane de dolari diferență.
Europa adoarme la volan (și noi suntem în mașină)
Acum vine partea în care trebuie să vorbim mamutul adormit care ocupă jumătate din continent: Europa.
Hai să punem niște cifre pe masă, că statisticile astea merită încadrate: Europa reprezintă 10% din populația globală, generează 24% din PIB-ul mondial, dar consumă 60% din cheltuielile globale pentru asistență socială.
Asta nu e profilul unei civilizații care se pregătește să concureze într-o lume multipolară și periculoasă. Asta e profilul unui pensionar care și-a vândut mașina ca să își permită croaziera de pensie, uitând că mai are de plătit rata la casă încă zece ani.
Germania, locomotiva economică a Europei, și-a distrus singură capacitatea nucleară și s-a făcut dependentă de gazul rusesc. Iar când Rusia a invadat Ucraina, surpriză: cheia de la încălzire era la Moscova. Ia ghici cine s-a trezit tremurând în timpul iernii și plătind prețuri astronomice pentru energie? Bravo, toate industriile germane.
Marea Britanie? Nu mai poate produce oțel brut. Oțel. Materialul de bază al oricărei economii industriale și al oricărei armate moderne. Pentru context: Regatul Unit are cele mai mari prețuri la energie electrică industrială din întreaga lume dezvoltată. Rezultatul? Dezindustrializare accelerată, fabrici care se mută în China sau Asia de Sud-Est, joburi care dispar ca zăpada în iulie.
Și înainte să zici „ei, dar asta-i problema lor, noi suntem în România”, hopa, nu chiar. Suntem în Uniunea Europeană. Când industria europeană se prăbușește, lanțurile de aprovizionare românești simt șocul. Când Europa devine irelevantă strategic, toată vecinătatea devine mai… interesantă (citește: mai periculoasă).
Aceste nu sunt accidente cosmice sau „circumstanțe nefericite”. Sunt alegeri politice deliberate făcute de lideri care au crezut că lumea e sigură, că războiul e o relicvă a trecutului, și că cel mai mare pericol e încălzirea globală, nu rușii cu tancuri la granița Ucrainei.
Au urmărit ceea ce Kisin numește perfect „convingeri de lux”, idei care sună extraordinar la conferințe, care îți aduc aplauze la Bruxelles și like-uri pe Twitter, dar care în lumea reală produc consecințe catastrofale. Ai vrea energie curată? Minunat, și eu vreau. Dar când dezactivezi toate centralele nucleare și te bazezi pe panouri solare în noiembrie la Hamburg… ei bine, fizica nu negociază cu ideologia.
Să traducem asta în limbaj de portofoliu:
Dezindustrializarea Europei înseamnă că companiile care mizează pe producție europeană ieftină și competitivă sunt într-o poziție tot mai fragilă.
Dependența energetică a creat oportunități masive în sectorul energetic alternativ, dar nu în visele utopice, ci în soluții reale: nuclear (da, se întoarce în mare stil), gaze naturale lichefiate (LNG), infrastructură de stocare. România, apropo, are potențial enorm în zona asta dacă nu ne-o dăm singuri cu stângul în cap prin politici suicidale.
Reconstrucția capacității militare e inevitabilă. Europa s-a trezit că nu mai are armată funcțională. Germania tocmai a anunțat bugete uriașe de apărare. Polonia cumpără armament ca și cum mâine începe un război real. Asta înseamnă contracte, investiții, oportunități în tot ce înseamnă industrie de apărare și tehnologie militară.
Iar aici vine și o lecție esențială pentru noi, românii: ce să NU copiem. Suntem tentați adesea să privim spre Occident ca la un model de urmat orbește. Dar când modelul se îneacă în datorii, își sabotează industria și își slăbește armata din ideologie, poate ar fi momentul să fim mai… selectivi în ce admirăm.
Marea Britanie, sau cum să fii irelevant cu stil
Dacă Europa în ansamblu e un studiu de caz în auto-sabotaj, Marea Britanie merită un capitol separat. Pentru că britanicii au reușit performanța de a transforma o moștenire imperială, o limbă globală, o cultură influentă și o poziție strategică fantastică într-un exemplu de manual despre „cum să devii complet irelevant în câteva decenii”.
Cifrele sunt dure: PIB-ul pe cap de locuitor al Marii Britanii este mai mic astăzi decât era în 2006 (ținând cont de inflație). Într-o perioadă în care restul lumii dezvoltate a crescut, UK-ul a stagnat sau a regresat.
Cum naiba ajungi aici? Prin dedicare, perseverență și o serie impresionantă de decizii proaste consecvente, guvern după guvern, laburiști și conservatori deopotrivă.
Marea Britanie are cea mai mare povară fiscală din istoria timpurilor de pace. Impozitele sunt atât de mari încât antreprenorii și oamenii de succes pur și simplu… pleacă. Și aici nu vorbim de câțiva excentrici, vorbim de exod masiv de capital uman și financiar.
Un exemplu? Nick Storonsky, fondatorul Revolut, una dintre cele mai de succes fintech-uri europene. A plecat recent în Dubai. Pierderea sa pentru bugetul britanic? Aproximativ 3 miliarde de lire sterline din impozit pe câștigurile de capital. Pentru a pune asta în perspectivă: ar trebui 430.000 de contribuabili medii britanici să muncească un an întreg ca să genereze echivalentul fiscal al unui singur miliardar care pleacă.
Dar politicienii britanici, în înțelepciunea lor infinită, continuă să strige: „Bogații trebuie să plătească partea lor justă!” Și bogații ascultă politicos și… comandă bilet spre Dubai, Singapore sau Monaco. Bravo. Acum jumătate de milion de oameni obișnuiți trebuie să plătească mai multe impozite ca să acopere golul.
Între timp, Marea Britanie cheltuiește mai mult pe dobânzile la datorie decât pe întreaga armată. Mai mult, sistemul de asistență socială a prins în capcană sute de mii, poate chiar milioane, de oameni care ar putea munci, dar au fost declarați prea anxioși, prea deprimați, prea obosiți. Nu critic aici oamenii vulnerabili care au nevoie cu adevărat de ajutor. Critic un sistem care face mai profitabil să stai acasă decât să muncești, și apoi se miră că oamenii aleg rațional varianta mai profitabilă.
Iar când Partidul Laburist, proaspăt venit la putere, a încercat timid să reformeze acest sistem… propriii deputați s-au revoltat. Pentru că reforma asistenței sociale e sinucidere politică. Nimeni nu vrea să fie „cel care a tăiat ajutoarele”, chiar dacă matematica de bază arată că sistemul actual e nesustenabil.
Lecția pentru România? Când auzi politicieni vorbind despre „impozite progresive masive” pentru „cei bogați”, amintește-ti de Storonsky. Când auzi despre extinderea sistemelor de asistență fără reformă serioasă, gândește-te la UK și la milioanele de oameni prinși în capcana dependenței de stat. Când auzi că „mediul de afaceri trebuie mai reglementat”, întreabă-te de ce toți antreprenorii de succes aleg să plece, nu să rămână.
Din perspectivă de investiții:
Evită expunerea masivă în UK decât dacă e vorba de companii cu operațiuni globale care întâmplător au sediul acolo. Economia britanică e structurală bolnavă și nu se vede vindecare pe termen mediu.
Urmărește exodul de talente și capital, pentru că acolo unde merg antreprenorii și banii, apar oportunitățile. Dubai, Singapore, chiar și țări din Europa de Est (inclusiv România, dacă nu ne-o dăm singuri cu Tesla în cap) pot deveni hub-uri antreprenoriale.
Ironia supremă? Marea Britanie are încă resurse incredibile: universități de top, creativi talentați, o tradiție antreprenorială solidă. Dar toate acestea sunt neutralizate de politici economice sinucigașe și de o cultură politică care demonizează succesul.
Când roboții fac bani, cine primește leafă?
Și acum, în caz că toate crizele geopolitice, nucleare și economice nu erau suficiente, hai să adăugăm în equație și un wild card tehnologic care promite să răstoarne complet tabla de șah: inteligența artificială.
Elon Musk, ale cărui previziuni sunt adesea lipsite de modestie, afirmă că roboții Optimus vor deveni chirurgi mai competenți decât oamenii în decurs de trei ani. Și prezice că se vor produce milioane de astfel de roboți. Nu mii. Milioane.
Să presupunem că Musk exagerează cu 80%. Îl cunoaștem, obișnuiește. Rămân tot câteva sute de mii de roboți umanoizi funcționali în următorii 5-7 ani. Adaugă peste asta ChatGPT, Claude, sistemele de AI care scriu cod, care analizează date medicale, care conduc mașini, care gestionează depozite logistice, care fac aproape orice task repetitiv mai bine și mai ieftin decât un om.
Întrebarea nu mai e „dacă” se va întâmpla. Întrebarea e „cât de repede” și „cine supraviețuiește”.
Șoferii de camion? O specie pe cale de dispariție, în timp ce camioanele autonome sunt deja realitate comercială. Curierii? Amazon scoate roboții la treabă. Depozitele? Complet automatizate. Casierii? O amintire în majoritatea magazinelor moderne. Dar nu te grăbi să te bucuri că ești avocat sau contabil, AI-ul vine și după job-urile „albe”. Analiza contractelor? AI. Pregătirea declarațiilor fiscale? AI. Diagnostice medicale inițiale? AI.
Nu e apocalipsă, e evoluție accelerată. Și ca orice evoluție, vor fi câștigători și perdanți.
Tinerii sunt cei mai vulnerabili. Intră pe piața muncii exact când piața muncii își schimbă regulile fundamental. Studiile superioare pe care le-au făcut (adesea cu cheltuieli uriașe) îi pregătesc pentru joburi care s-ar putea să nu mai existe în forma actuală peste 10 ani.
Dacă 90% din bogăția lumii e generată de roboți, AI și automatizare, și toată această bogăție revine la 50-100 de fondatori de companii tech… ce se întâmplă cu restul umanității? Stau și se uită? Iau venit universal de bază și își caută sens în hobbyuri? Fac revoluții violente pentru redistribuirea bogăției?
Nu e o întrebare retorică. E o dilemă reală pe care societatea o va confrunta în următorii 10-20 de ani. Și răspunsul va modela fundamental lumea în care trăim și în care investim.
Pentru investitorul lucid, asta înseamnă câteva lucruri clare:
Sectoarele Tech și AI sunt „the obvious play” pentru acest deceniu. Nvidia, Microsoft, Google, robotica și semiconductorii, toți sunt pregătiți pentru un parcurs legendar. Dar un mic amendament: bula e cât se poate de reală, evaluările sunt deseori ridicole, iar timing-ul este totul.
Joburile „umane”, cele care necesită empatie reală, creativitate profundă, judecată etică complexă, relații interpersonale autentice, vor deveni paradoxal mai valoroase. Terapeuți, artiști originali, lideri cu viziune, mentori, negociatori, oamenii care fac ceea ce AI-ul nu poate (încă) replica.
Educația și reskilling-ul vor fi industrii uriașe. Milioane de oameni vor trebui să învețe noi skill-uri. Platforme educaționale, cursuri de reconversie profesională, training vocațional adaptat la noua realitate – toate sunt oportunități masive.
Și aici, exact aici, vreau să fac o pauză și să-ți spun ceva esențial: educația financiară devine literalmente o aptitudine de supraviețuire.
Când jobul tradițional nu mai e garanție, când economia se transformă rapid, când oportunitățile apar și dispar în luni, nu în decenii, capacitatea ta de a înțelege unde să îți pui banii, cum să investești inteligent, cum să construiești venituri pasive, cum să profiți de schimbările în loc să le suferi… asta devine diferența dintre a prospera și a supraviețui chinuit.
De asta am creat cursul gratuit de educație investițională, pentru că în următorii ani, diferența dintre un român care înțelege piețele financiare și unul care nu înțelege va fi mai mare decât diferența dintre un om cu facultate și unul fără. Nu exagerez. Lumea se schimbă atât de rapid încât vechile siguranțe, job stabil, pensie garantată, casă moștenită, nu mai sunt suficiente. E timpul să înveți noul joc al economiei. Este un joc care se câștigă prin capital investit strategic, nu doar prin muncă la oră.
Haosul nu e sfârșitul – e harta ta către oportunitate
Deci hai să recapitulăm: ordinea mondială pe care ne-am bazat s-a prăbușit, armele nucleare creează un paradox periculos care va duce la proliferare, Europa adoarme la volan iar noi suntem în mașină, Marea Britanie demonstrează cu brio cum să devii irelevant, și roboții vin după joburile noastre.
Dar aici e partea fascinantă: haosul creează oportunități extraordinare pentru cei care înțeleg jocul.
Gândește-te așa: când regulile dispar, când vechile puteri slăbesc, când tehnologia răstoarnă industrii întregi, când hărțile geopolitice se redactează în timp real, exact atunci apar cele mai mari transferuri de bogăție din istorie. Nu în timpurile liniștite. În timpurile turbulente.
Investitorii care au înțeles în 2008 că criza financiară e oportunitate, nu dezastru, aceia au făcut averi. Cei care au prins tehnologia în anii ’90, chiar și prin bula dot-com, mulți au supraviețuit și au prosperat enorm. Românii care au investit inteligent după 1989, când totul părea haotic, unii dintre ei sunt acum milionari.
Tiparul rămâne același: instabilitatea îi favorizează pe cei pregătiți și îi distruge pe cei complacenți.
Trebuie să înțelegi câteva principii simple:
- Adaptabilitatea bate perfecțiunea.
- Educația continuă e singura asigurare reală.
- Diversificarea nu înseamnă doar „mai multe acțiuni”. Înseamnă gândire geografică (nu ține totul în România sau în Europa), gândire sectorială (tech + energie + apărare + sănătate), și mai ales – gândire în active diferite (acțiuni + imobiliare + metale prețioase + cash strategic).
- Riscul real nu e să investești greșit. E să nu investești deloc.
Iar aici intervine Profit Point și ecosistemul pe care l-am construit pentru tine. Nu ca să te bombardez cu informații inutile sau să te vând vise de îmbogățire rapidă. Ci ca să îți dau instrumentele reale să navighezi lumea asta complicată, volatilă, fascinantă.
Tu în ce tabără vrei să fii?
Eu știu ce aleg. Iar dacă ai citit până aici, am impresia că și tu știi.
Și dacă ai întrebări, provocări sau vrei să îmi spui că m-am înșelat complet, ia-o ca pe o invitație deschisă.
Comentariile sunt ale tale. Viitorul, la fel.