About us 2

Hai să începem cu un număr care nu are, la prima vedere, niciun sens.
O companie germană, fondată acum puțin peste trei ani, în München, tocmai a fost evaluată la 2,4 miliarde de euro. N-are un produs. Nu are, în sensul clasic, nici măcar o piață. Ce are e o pariere: că poate construi o mașinărie pe care majoritatea fizicienilor lumii au declarat-o, acum jumătate de secol, imposibil de fabricat.

Ori de câte ori un analist de la o bancă mare deschide gura în fața unei camere, aud aceeași propoziție, rostită cu aceeași convingere calmă cu care alții recită rugăciunea de seară: „consumatorul se descurcă bine, deci economia e solidă." E o frază atât de repetată, încât a ajuns să sune ca un adevăr matematic, la urma urmei, consumul reprezintă vreo 70% din PIB. Cum ar putea o forță atât de uriașă să nu dicteze totul?

Este patru dimineața, ora New York-ului, joi, 30 iulie 2026. Bursa nu deschide decât peste câteva ore bune, dar în sălile de tranzacționare ale câtorva bănci de pe Wall Street, telefoanele sună deja cu acel ton specific — nu de panică zgomotoasă, ci de urgență chirurgicală.
La celălalt capăt al acestei mașinării stă un tânăr de 24 de ani care, cu doar câteva săptămâni în urmă, gestiona un portofoliu evaluat la 45 de miliarde de dolari. Până la prânz, în aceeași zi, nu va mai gestiona aproape nimic din el.

Este patru dimineața, ora New York-ului, joi, 30 iulie 2026. Bursa nu deschide decât peste câteva ore bune, dar în sălile de tranzacționare ale câtorva bănci de pe Wall Street, telefoanele sună deja cu acel ton specific — nu de panică zgomotoasă, ci de urgență chirurgicală.
La celălalt capăt al acestei mașinării stă un tânăr de 24 de ani care, cu doar câteva săptămâni în urmă, gestiona un portofoliu evaluat la 45 de miliarde de dolari. Până la prânz, în aceeași zi, nu va mai gestiona aproape nimic din el.

Trăim, din punct de vedere pur tehnic și economic, într-un soi de teatru al absurdului energetic și, ca în orice teatru bun, publicul plătește bilet.
Anul trecut, statul California a ales, în mod deliberat, să “arunce la gunoi” 3,4 milioane de megawați-oră de electricitate curată. Vorbim despre suficientă energie cât să alimentezi toate gospodăriile din San Francisco timp de peste doi ani. Cifra nu e doar mare, e în creștere: cu 29% mai mult decât anul precedent, iar 93% din ea a venit din energie solară, exact sursa pe care California a construit-o cu miliarde ca să scape de combustibilii fosili.

Istoria marilor prăbușiri financiare are un tic previzibil: momentul care aprinde totul e rareori grandios. E, aproape întotdeauna, un detaliu jenant de banal. O eroare umană, o neatenție, o indiscreție de doi lei.
De data asta, indiscreția a purtat un nume propriu: Scott Bessent, secretarul Trezoreriei americane. În timpul unei ședințe de cabinet, o cameră de luat vederi a surprins, peste umărul său, exact ceea ce niciun demnitar nu vrea vreodată să fie fotografiat ținând în mână, o listă de „de făcut". Iar imediat sub titlu, scris de mână, fără ambiguitate: „cumpără yeni japonezi, 5 până la 10 miliarde".