Behind the scenes of an amazing year!

Povestea începea în 2005 într-o piață virgină când s-a adus în România un concept nou pentru a educa românii: Educație investițională. Încă de pe atunci conceptul a fost revoluționar: transformarea informației în abilități. Acest lucru face parte din misiunea Profit Point: să oferim soluții PRACTICE adaptate nevoilor, potențialului intelectual și financiar al fiecărui român.

Până în 2011 a existat un singur birou, cel din București. La vremea respectiva, s-a încercat contactarea ASE-ului din Bucuresti pentru a introduce în facultate cursurile practice susținute. Raspunsul a fost unul negativ și cât se poate de clar, cum că ar implica ceva costuri pe care nu și le-au putut bugeta, elegant și diplomat: NU! Astăzi, în schimb, lucrurile stau diferit.

Acesta a fost punctul în care am început dezvoltarea business-ului. Practic, s-au căutat parteneri locali din Romania care să poată susține costurile de funcționare ale afacerii. Grupul venea cu know-how și cu un produs vandabil. La vremea respectiva încă se lucra cu diverse fonduri de investiții care recrutau traderi. Practic, tot ce făceam la vremea respectiva era să formăm o piață, să îi învățăm pe români ce înseamnă investiția, tradingul și cum să faci bani din piețele financiare. (în ultimii ani văd tot mai multe afaceri de genul acesta în mediul online, din străinătate, care oferă fonduri începătorilor).

Înțelegerea cu fondurile care era: omul își plătește pregătirea, noi îl învățăm ce are de facut, la final de pregătire dă o testare, dacă o ia semnează contractul cu fondul, își primește banii pe pregătire înapoi, noi ne luăm un fee pentru munca depusă.

Pentru anii respectivi era ceva wow.

Conceptul a început să prindă avânt și s-au deschis birouri în Timișoara, Cluj, Constanța și Iași.

Provocările însă au început să apară în 2014. Testarea presupunea un efort foarte mare: trebuia să dai 20 de tranzacții într-o sâptămână, randament de minim 60% reușită, toate tranzacțiile cu SL și TP de minim 500 pips, maxim 4 ordine în desfășurare.

În 2014, piețele au început să își piardă din volatilitate. Mișcări de maxim 300-400 de pips într-o zi. Din ce în ce mai puțini cursanți reușeau testarea. Implicit, asta a început să ne afecteze financiar. În primă fază, am găsit înțelegere la fonduri și s-a luat decizia de a schimba condițiile testărilor reducând SL și TP la 400 pips în loc de 500 pips, dar nici acest lucru nu a fost suficient.

În condițiile acestea, din 2016, am început să rescriem toată afacerea Profit Point. 

Am renunțat la aceste colaborări, am început să concepem programe de educație financiară, plecând de la bazele educației financiare, până la aspecte extrem de complexe în investiții.

Toate birourile funcționau sub formă de franciză, puteau utiliza brandul, marca înregistrată Profit Point, existând un know-how, un concept, dar fiecare birou a inovat local în funcție de experiența în investiții a directorilor locali.

În anul 2020, odată cu pandemia, mutând toată activitatea în mediul online, granițele locale au fost depășite. Practic, prezența fizică nu mai era justificată. Bineînțeles, ea rămâne importantă pentru noi pentru relaționarea cu publicul local, dar în fiecare birou local am început să avem cursanți din toate colțurile țării.

Acesta a fost momentul în care am înțeles că forma de organizare veche nu mai este valabilă.

A fost momentul în care am adunat sub o singură societate comercială toate birourile locale, iar tot know-how-ul local, să fie pus în interesele grupului.

Sunteți martorii unei transformări și al unui upgrade al unui brand care se transformă permanent.

Ne-am unit toți, și dezvoltăm împreună un sistem centralizat de educație financiară și investițională, dar încurajăm inovarea descentralizată, făcută local. Sistemele funcționale la nivel local, sunt preluate de grup la nivel național.

Suntem într-un proces de dezvoltare de noi cursuri, iar primul pas a fost Profit Week 1. Ne-am dorit ca într-o săptămână, prin acest maraton incredibil, să oferim cât mai mult din ce se poate folosi cu succes în piețe.

Bineînțeles, în momentul de față, lucrăm să dezvoltăm Profit Week 4. Va fi extraordinar! Fresh! Îmbunătățit prin feedback-ul celor care au participat la Profit Week 1,2 și 3.

Astăzi, Profit Point își continuă misiunea: să oferim soluții practice adaptate nevoilor, potențialului intelectual șă financiar al fiecărui român. Doar că astăzi înțelegem că sunt multe nevoi, multe piete, multe resurse și vrem să oferim soluții inovatoare tuturor. Educația oferită de noi este una complexă și complete!

Orice român găsește la Profit Point răspuns la orice întrebare legată de bani!

Vrei acțiuni? Găsești cum să investești la cel mai înalt nivel, avem programe susținute LIVE de către trainerii noștri, vrei online avem cursuri digitale, și suntem în plină dezoltare de cursuri noi care vor ieși pe piață la începutul anului, toate aceste lucruri ca parcursul tău să fie unul cât mai lin și profitabil.

Vrei etf-uri? Pe site există căteva programe prin care tu vei înțelege ce înseamnă un ETF până la stadiul în care îți poți crea singur un portofoliu diversificat.

Vrei cfd-uri? Găsești programe investiționale atât LIVE cât și digitale, de la basic până la nivel de trading instituțional. (Grup Telegram complet gratuit: )  

Vrei economisire? Găsești cele mai inovatoare tehnici (poți achiziționa Notebook-ul de economisire ce este un angajament al schimbării, pe care îl vei marca zilnic, timp de 365 de zile! Este proiectul tău, pentru 2023.)

Vrei crypto? Găsești totul de la minare până la trading activ pe crypto.

Vrei psihologie în investiții? Avem singurul psiholog care lucrează cu investitori, Luminița Leonte având experiența în psihologia investițională, cu ea te vei întâlni o dată la două săptămâni complet gratuit (acest beneficiu este pentru comunitatea noastră).

Vrei analize? Oferim 4 Masterclass-uri gratuite pe teme diferite în fiecare săptămână votate de către comunitate.

Vrei să devii trainer? Gândit ca un ”hub” de formare și perfecționare, ”Școala de Traineri” formează de la 0 viitori traineri, astfel, că oricine înțelege frumusețea acestui domeniu și vrea să lucreze alături de cei mai buni oameni se poate îmbarca în călătoria vieții lui. La”Școala de Traineri” ești învățat absolut tot ce trebuie să știi, însă înainte de a intra ”în pâine” vei fi supus unui interviu situațional alături de profilerul companiei noastre, care îți va evidenția tiparele comportamentale; ulterior vei începe, etapizat, procesul de învățare, asimilare și dezvoltare de aptitudini.

Vrei să devii Afiliat? 𝐀𝐟𝐟𝐢𝐥𝐢𝐚𝐭𝐞 𝐌𝐚𝐫𝐤𝐞𝐭𝐢𝐧𝐠 este una din soluțiile, cel mai ușor de implementat, prin care tu poți avea o sursă alternativă de venit. Profit Point Romania îți pune la dispoziție această oportunitate, ca întoarcere a recunoștinței noastre față de încrederea pe care ne-ai acordat-o. Astfel, dacă tu ai urmat unul din programele noastre de educație financiară, recomandă-le și prietenilor și apropiaților tăi, iar noi te vom recompensa. 

Vrei un grup cu informație de actualitate, știri, noțiuni despre macro-economie, un loc unde comunitatea este prezentă? 😁Haide și tu alături de noi, pe grupul de Facebook Bani în+ !

Vrei să faci parte din comunitatea părinților COOL? Acest grup este dedicat părinților care își doresc un viitor financiar prosper pentru copiii lor, părinților care au curaj să admită faptul că nu sunt perfecți, părinților cărora nu le e teamă să ceară ajutorul atunci când conștientizează că au de învățat într-o anumită situație. 💪🏻

Vrei să devii antreprenor? Totul poate fi sumarizat într-o singură propoziție: ”De la ideea afacerii tale, la primii clienți și investitori!” Altfel spus, prin cursurile teoretice și practice vei cunoaște absolut toți pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a deveni un antreprenor de succes. 

Just name it și cu siguranță dacă ceva ne-a scăpat, vom dezvolta! 😉

Ce evenimente au marcat compania noastră în anul 2022?
Am susținut două ediții ale maratonului educației financiare și investiționale: Profit Week; au urmat 3 luni de mentorat pe care le-am susținut cu sute de cursanți alături de care am lucrat aplicat pe informațiile învățate în cursurile și programele de formare investițională, apoi ne-am văzut față în față la primul eveniment offline, post-pandemie, Profit Practice Days.
În toamna acestui an am fost prezenți pe scena celui mai mare eveniment de business din România, Business Days, unde am prezentat viziunea noastră educațională în fața celor mai importanți antreprenori din România; iar apoi am demarat programe de educație financiară pentru liceenii și studenții din țară, pentru că am înțeles că educația financiară este un pilon de bază în dezvoltarea sănătoasă a unei societăți.
În tot acest timp am perfecționat procesul de formare, Școala de Traineri, transformându-l în Academie – cu sprijinul analiștilor comportamentali, psihologilor și specialiștilor în recrutare; astfel, oricine își dorește să facă parte din echipa noastră are această șansă, trecând printr-un complex proces de formare.
Am realizat că România și românii au nevoie de educație financiară, fiind „victimele” statisticilor la nivel european și internațional la acest capitol, de aceea, în această direcție am pus bazele unui program de Educație Financiară de bază, care, pe parcursul a 12 luni urmărește progresul cursanților și drumul lor de la haos, la siguranță financiară. 

Am facilitat, și totodată am creat contextul inevitabil de creștere, prin Notebook-ul de Educație Financiară, PRIMUL proiect implementat într-o asemenea structură de formare, din România.

Am creat 4 noi piloni ai business-ului: cursuri pentru viitorii antreprenori, care vor să își atragă primii clienți pentru afacerea lor, cursuri de educație financiară dedicate copiilor și părinților, programe de formare pentru investitorii pasionați de Day Trading și programe de formare pentru investitorii care vor să își perfecționeze abilitățile în zona de Long Term Investment, pe bursa locală.

Nu pot decât să fiu recunoscător, atunci când fac bilanțul acestui an, pentru echipa pe care o am alături de mine, pentru miile de oameni care au înțeles importanța și beneficiul educației financiare în viețile lor, și abia aștept să încep un nou capitol al evoluției companiei Profit Point, care astăzi poartă numele „2023″.

Îți doresc sărbători în pace, zile în care să îți mulțumești pentru efortul și munca depuse peste an, iar din Ianuarie ne vedem la Profit Week 4! Cu mine te vei întâlni în zilele 5&6, iar apoi pentru o nouă rundă de mentorat!

Sper din suflet ca anul pe care îl vom începe să ne găsească sănătoși, ambițioși și cu putere de muncă!🌲

Lasă un răspuns

Your email address will not be published.

You may use these <abbr title="HyperText Markup Language">HTML</abbr> tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*