3MPV – Decizii înșelătoare… Ce înseamnă asta, pentru mine?

Decizii înșelătoare… Ce înseamnă asta, pentru mine?

De multe ori, alegem să tragem concluzii ghidați de aparențe și propriile experiențe. Deciziile pot fi înșelătoare.

O lungă perioadă de timp am fost superficial. Am considerat că toți oamenii cu care voi lucra îi voi transforma în traderi de succes. M-am înșelat.

Am considerat că este suficient ca eu să-mi doresc, eu să știu drumul, eu să ofer feedback. Am considerat că toți vor fi la fel de motivati ca mine și că indiferent de provocările pe care le vom întâmpina pe parcurs, le vom trece cu brio. M-am înșelat.

Mi-a luat ani de zile de studiu să înțeleg ce înseamnă să fii consistent pe termen lung în investiții. Nu mă refer la profituri pe termen scurt. Mă refer la consistența pe termen lung.

Am înțeles că investițiile reprezintă un mix provocator de cunoștințe, informații, abilități. Am înțeles că e nevoie să te înțelegi, să îți cunoști reacțiile, să știi ce înseamnă inteligența emoțională și autocontrol. Am înțeles că există multe tehnici de investiții și că fiecare este adaptată contextului personal.

Pe drumul către a deveni investitor pe termen lung e nevoie de multe lucruri.

Dar poate cel mai important: să renunți sa crezi în aparențe.

Am pățit-o acum câteva zile când m-am urcat într-un taxi.

De aproape un an și jumătate fac 4 antrenamente de forță saptamanal. Acasă. După antrenament, negreșit, beau un shake cu proteina.

Am comandat un taxi. Cu shake-ul în mână, cu ghiozdanul în care îmi car laptopul pe umăr, m-am urcat în mașina.

Nu am schimbat prea multe vorbe.

Lângă birou, există o sală de fitness. Fără să mă întrebe, șoferul parcheaza în fața sălii, nu în fața biroului. A tras concluziile bazate pe experiențele lui: un tânăr care are un shake în mână și un ghiozdan pe spate trebuie să meargă la sală.

Cam așa se întâmplă și cu multe dintre deciziile noastre. Presupunem.

Este o abilitate importantă aceea de a pune întrebări și de a putea adapta deciziile contextului personal.

Spor la investiții!

 3MPV – Ce roluri joci tu? O întrebare la care te provoc să îi oferi răspuns.

Ce roluri joci tu? O întrebare la care te provoc să îi oferi răspuns, în 3MPV

Să înțelegi rolurile pe care le ai în viață te va salva de certuri, îți va aduce claritate și te va ajuta să înțelegi cât de complexă este viața.

Îți povesteam într-un newsletter anterior despre faptul că am crescut în ultimii 3 ani de la 20 de colegi la aproape 100.

Când eram 20 de colegi, aveam câte un manager la fiecare 3-4 colegi și așa ne asigurăm că totul merge strună. Controlam totul pentru că aveam clienți puțini, iar timpul ne permitea să urmărim toate procesele.

Odată cu cererea în creștere a venit și nevoia de mai mulți colegi.

Nu mai poți face micromanagement cu 100 de oameni. Nu poți intra în același timp în 30 de cursuri și să urmărești ce discută fiecare trainer.

Aici a fost un blocaj pe care l-am depășit după cel mai bun curs de management pe care l-am făcut, Răzvan Căzănescu.

El ne-a dat soluțiile, metodologia.

De la el am aflat despre roluri, responsabilități, proceduri.

Acum, pe lângă business, și în viața de zi cu zi îndeplinim mai multe roluri.

Rol de fiu, rol de soț, rol de CEO, rol nepot, rol de coleg, rol de tată, rol de parteneri de afaceri, rol de investitor de retail, rol de broker. Toate aceste roluri pot fi asociate unei singure persoane.

Fiecare rol vine cu responsabilitățile sale. Fiecare responsabilitate cu o anumită procedură.

Rolul de fiu are ca responsabilitate să vizitez părinții de 3 ori pe an, să îi sun de 2 ori pe săptămână, să le cumpăr cadouri de zilele de naștere.

Rolul de soț are ca responsabilitate asigurarea bunăstării financiare a familiei, să fiu disponibil pentru soția mea atunci când există un declanșator, să petrecem fiecare weekend la mare pe timpul verii.

Rolul de investitor de retail are că responsabilitate să citesc presa între ora 10 și ora 11, să studiez graficele pe instrumentele financiare de interes, să fac analiza tehnică pe aceste instrumente.

Rolul de partener de afaceri are ca responsabilitate să analizez un raport de progres al afacerii trimestrial, să finanțez afacerea la cererea CEO.

Viața și discuțiile au devenit extrem de interesante atunci când am înțeles toate rolurile și toate responsabilitățile pe care le am în viața de zi cu zi.

Am învățat că înainte de a începe o discuție să stabilesc rolurile din care discut.

Am învățat că se creează confuzie când discut cu cineva din rolul de coleg, iar el mă percepe că CEO sau când eu discut din rol de investitor de retail, iar cineva mă percepe ca fiind soț. (bineînțeles, exemplele pot continua)

Înțelegerea rolurilor duce la maparea responsabilităților. Maparea responsabilităților duce la matematica procedurilor, iar procedurile, pentru fiecare rol în parte îți oferă claritate asupra vieții, indiferent de rolul pe care îl joci.

 

Spor la investiții!

 3MPV – Patru cărți mai puțin știute care m-au ajutat să devin omul de astăzi.

Patru cărți mai puțin știute care m-au ajutat să devin omul de astăzi. Le primești în 3MPV

Whatever you think, think the opposite – Paul Arden

Negreșit, cartea de căpătâi. Se citește în maximum o oră. Mi-a schimbat radical modul în care îmi pun întrebări. Dacă majoritatea oamenilor trăiește cam în aceleași limite și aceleași standarde, totuși, există “premianții”. Ce fac ei diferit de reușesc să fie exemple pentru toți ceilalți și să guste succesul? Să reușești să faci în aceleași situații pe care le întâlnești ceva complet diferit decât ar face marea majoritate, nu garantează succesul, dar sigur te duce mai aproape.

It’s not how good you are, it’s how good you want to be – Paul Arden

Poate ceva simplu, dar important. Câteodată e bine să fii concediat, câteodată e bine să ai note mici la școală, câteodată e bine să nu te adaptezi. Setează obiective și lucrează pentru ele.

Afaceri clădite să dureze – Jim Collins

Mi-a dat viziune. Mi-a arătat că se poate să construiești ceva măreț prin exemplele altora. Mi-a arătat principiile și valorile celor mari. Mi-a arătat că fiecare companie trece prin momente dificile, dar că fundamentele pe care a fost construită o fac să continue și să cunoască din nou succesul.

Măsoară ce contează – John Doerr

Mi-a adus disciplină. Mi-a adus claritate. Mi-a adus pași mici, măsurați constant, spre obiective mari. 

 

Spor la investiții!

 3MPV – Nu e nicio rușine să ceri ajutor. Sunt aici, pentru tine

Nu e nicio rușine să ceri ajutor. Sunt aici, pentru tine. 3MPV

Din punct de vedere profesional, ultimii trei ani au fost cei mai provocatori ani pe care i-am trăit.

Am reorganizat afacerea de la servicii oferite exclusiv offline la servicii oferite online, iar acum hibrid.

Am crescut afacerea de la o echipă care însuma 20 de colegi, la aproape 100.

Am crescut numărul clienților care ne intră săptămânal în birouri de la 100 în 2020, la 500 în 2023.

Am crescut numărul serviciilor oferite de la 4 la peste 20.

Am crescut un canal de youtube de la zero la 10k de subscriberi în 2 ani.

Am crescut un grup pe facebook de la zero la 21k de membri în 2 ani.

Toate sunt lucruri noi pe care le-am făcut.

Atunci când faci lucruri noi, negreșit întâmpini dificultăți. Am întâlnit multe blocaje pe care nu am fi reușit să le depășim altfel decât prin educație.

Să treci de la predare offline la predare online necesită noi abilități.

Să faci micromanagement cu 20 de oameni nu este același lucru cu a coordona 100.

Să gestionezi un număr de peste 2000 de clienți lunar pentru a le oferi o experiență educațională calitativă necesită noi abilități.

Să filmezi pentru Youtube necesită noi abilități.

Să inovezi în rândul serviciilor necesită noi abilități.

Educația și căutarea răspunsurilor a fost cheia. Am început căutarea de la cine a reușit să treacă cu brio prin astfel de momente.

Nu sunt mulți specialiști în România dispuși să își împărtășească experiențele. Pentru că sunt puțini, serviciile lor costă.

A trebuit să scot bani din buzunar pentru a-i plăti. Experiența lor a fost revelatoare.

De fiecare dată când am întâlnit blocaje și nu deținem răspunsurile/soluțiile, am căutat un specialist.

Până în 2020 aveam impresia că le știu pe toate. Am fost superficial. Le știam pe toate într-o afacere mică. Dar nu știam cum să cresc acea afacere. Nu știam că se poate și altfel. Refuzam să văd dincolo de gard.

Contextul inevitabil m-a forțat și m-a aruncat în gura creșterii. A fost o decizie pe care am luat-o împreună cu colegii mei pentru a nu închide o afacere care ne-a format. Era data de 15 martie 2020.

Atunci am decis că orice provocări vom întâmpină îi vom da înainte și nu ne vom opri.

Pentru că nu știam de unde să o apuc, am căutat ajutor.

Acești 3 ani m-au făcut să înțeleg că fără educație, fără citit, fără cursuri, fără curiozitate și fără curaj, visele rămân vise.

Le sunt recunoscător oamenilor care au petrecut timp cu mine în acest proces.

 

Spor la investiții!

 3MPV – Nouă reguli pe care le-am învățat în investiții.

Nouă reguli pe care le-am învățat în investiții. Tu le ai în 3MPV

  1. Investește întotdeauna în ceea ce vezi, nu în ceea ce crezi.

  2. Planifică toți pașii unei investiții, iar apoi respectă planul.

  3. Focus mereu doar pe ceea ce poți controla.

  4. Îmbunătățește planul constant.

  5. Dacă ai blocaje în găsirea unor soluții, educă-te în continuare.

  6. Valoarea investiției trebuie să îți permită să dormi noaptea indiferent de ce se întâmplă cu prețurile în piață.

  7. Investește mereu acea sumă de care nu trebuie să te atingi chiar dacă apar urgențe sau dorești să îți satisfaci dorințe.

  8. Fiecare decizie luată are consecințe, chiar dacă pe unele nu le-ai anticipat.

  9. Fii mereu prezent, atent și nu lasă emoțiile să decidă în locul tău.

Pentru mine, aceste reguli sunt ca o busolă. Pentru mine aceste reguli reprezintă Nordul de la care nu mă abat: în nicio zi, în nicio circumstanță. Pentru mine, aceste reguli reprezintă drumul pe care îl urmez în investiții, de peste 10 ani.

Mi-am format acest set de reguli, tocmai pentru că în trecut am încercat și alte căi, iar reacțiile pieței și ale mele m-au îndreptat spre această formă, spre acest ghidaj. În sesiunile mele de mentorat, pe care le am alături de cursanți, aceste reguli reprezintă punctul de plecare. Înțelegerea lor și aplicarea lor reprezintă drumul.

Spor la investiții!