3MPV – Atunci când vei face lucruri noi, vor apărea și blocajele.

Atunci când vei face lucruri noi, vor apărea și blocajele. Îți explic în 3MPV

 

Nu atingem obiectivele pe termen lung întrucât renunțăm la primele blocaje. 

Mi-am propus ca în acest prim trimestru să scriu 55 de newslettere. Obiectivul a fost setat pentru că eu consider că am acumulat suficient de multă experiență în investiții în piețele financiare încât să pot împărtăși și altora, totodată, deși studiez foarte mult, nu împărtășesc experiențele într-o manieră organizată, ci mai mult după chef.

Scrierea de newslettere într-o formă continuă, educațională, motivațională este un aspect pe care nu l-am făcut niciodată. 

Am vrut ca în acest trimestru să îmi testez câteva dintre limitele pe care le am. Am considerat ca să fii suficient de creativ încât să poți așterne 55 de idei noi, captivante, îmi va testa abilitatea de a identifica temele și, totodată, abilitatea de time-management. A trebuit să găsesc în programul meu săptămânal timp pentru a rezolva acest obiectiv. 

Pentru a fi mai ușor de manageriat, am considerat că îmi va fi mai ușor să lucrez într-o singură zi pe săptămână la acest obiectiv. Am considerat că lucrând zi de zi la acest obiectiv îmi va fi mai greu de realizat întrucât am considerat că e mai greu să intri în mood-ul de creator zi de zi decât o dată pe săptămână.

Dacă primele 15 au fost scrise relativ repede, având ideile și liniile mari, următoarele au început să fie din ce în ce mai provocatoare. 

Ce a fost cel mai dificil?

  1. Atunci când am dat de greu, temele de la 20 la 25, mi-am schimbat rutina prestabilită, în loc de vineri am ales să scriu marți și pentru că marți au intervenit câteva lucruri importante de rezolvat în business am reușit să scriu de la 20 la 23. 

  2. De fiecare dată când am vrut să continui să scriu am început să îmi găsesc scuze. 

  3. Astăzi, am conștientizat că aici e prima limită pe care mi-o testez. Dacă mă opresc din scris nu îmi voi atinge obiectivul trimestrial. Dacă mă opresc din scris nu îmi voi ține promisiunea publică făcută colegilor mei. 

  4. Încă de la început, am fost conștient că voi avea bariere pe parcurs, dar m-am asigurat încă de la început că voi apela la factorii importanți pentru mine care mă vor ajuta să merg mai departe. 

  5. Am înțeles că așa cum eu am avut tendință să mă opresc, fiecare dintre noi o va avea atunci când își va propune să facă lucruri noi pe care ulterior să le transforme într-o rutină. 

  6. Setează obiective de creștere care să îți testeze limitele. 

  7. Creează contextul inevitabil de responsabilitate care să te facă să nu te oprești. 

  8. Stabilește zi de zi la ce vei lucra la obiectivul tău, în afara vieții de zi cu zi. 

  9. Măsoară progresul prin rezultate intermediare. 

  10. Bucură-te de progres. 

Spor la investiții!

 3MPV – VIX – declanșatorul pentru „shopping”

VIX – declanșatorul pentru „shopping”… 3 MPV

 

Atunci când e complicat să înțelegi ce înseamnă condiții anormale de piață folosește cel mai bun indicator: VIX. 

Piețele, în majoritatea timpului, au condiții normale. Impulsuri și corecții lente, fără volatilitate. În schimb, piețele cunosc și condiții anormale. Aici ne referim la volatilitate crescută.

Chiar dacă la nivel teoretic înțeleg strategia, știu că dacă folosesc DCA la scăderi de 1,3,5% fac din nou achiziții, totuși, cei mai mulți dintre investitorii începători pe care i-am întâlnit nu au un instrument precis care să îi pună în gardă. 

Pe de o parte, există analiza tehnică, studiul graficelor, care vă spune că se întâmplă ceva pe grafice. 

Pe de alta parte, eu folosesc ca declanșator indicele VIX. 

Ce este indicele VIX?

VIX este un simbol al Indexului de Volatilitate a Bursei de Opțiuni din Chicago (CBOE). Măsoară așteptările volatilității pentru Indexul de Opțiuni pentru S&P 500. 

Este analizat de către CBOE și mai este cunoscut ca “indicele fricii”. 

Deși este un indicator controversat, el având o istorie care datează din 1987, totuși, având în vedere coincidențele care au avut loc în ultimii ani, am ajuns să îl consider un instrument important care mă pune în gardă. 

De ce este controversat?

Pe de o parte, mulți analiști de pe Wall Street consideră că nu există un standard de volatilitate unitar acceptat. Ce înseamnă volatilitate de fapt? Scăderi de 30%? Scăderi de 5%? Pentru un investitor cu risc ridicat și trader speculativ, scăderi de 30% vor însemna oportunitatea vieții. Pentru un investitor cu risc scăzut, 30% va însemna panică. Cine are totuși dreptate? Dezbaterea continuă încă pe Wall Street. 

Totodată, controversa apare și din modul în care este interpretat. Unii îl folosesc ca pe un instrument care prezice viitoarea volatilitate din piață pentru o perioadă de 30 de zile. Alții consideră că arată doar ce se întâmplă în timp real. 

Am petrecut timp pentru a observa o corelarea între valorile indexului VIX și amplitudinea mișcărilor din piață. 

Pe 24 octombrie 2008 indexul a atins valoarea 89.53.

Pe 5 februarie 2018, Dow Jones a scăzut cu 7% într-o singură zi, VIX a avut valoarea de 37.32, făcând un salt într-o singura sesiune de la 19, o creștere de 104%. 


Pe 12 martie 2020, indexul VIX a atins nivelul de 62.12. În această sesiune Dow Jones a scăzut cu 12%. 

Pe 16 martie 2020, a atins nivelul de 82.69 la finalul unei sesiuni. 

Există câteva standarde observate. 

 

Când indexul VIX sare de 20, mă pune în gardă. 

Sare de 30, mă aștept la scăderi în piață. 

Nu stau să urmăresc zi de zi piața pentru a cumpăra acțiuni. 

Dar de fiecare data când acest indicator sare de 20, mă pregătesc pentru cumpărături. 



Spor la investiții!

 3MPV – Riscuri mai puțin știute ale ETF-urilor.

Riscuri mai puțin știute ale ETF-urilor. Îți explic în 3 MPV

Orice investiție pe care o vom face vine cu riscurile aferente. ETF-urile nu fac excepție de la aceasta regulă în investiții.

Astăzi, cel mai important ETF din lume are o capitalizare de 365.73 miliarde de dolari. Este vorba despre SPDR S&P 500 ETF TRUST.

Al doilea ETF că importantă este iShares Core S&P 500. Are o capitalizare de 300.67 miliarde de dolari.

Al treilea ETF este al celor de la Vanguard și se numește Vanguard S&P 500 ETF. Capitalizare: 272.38 miliarde de dolari.

Îngrijorările SEC

Exista un cartel al deținătorilor de ETF-uri. Vanguard, BlackRock, iShares. Aceste 3 companii dețin aproape 80% din totalul asset-urilor avute în administrare dintr-o piață de peste 4 trilioane de dolari. Exista o concentrare foarte mare a forțelor în aceasta piață. Practic, nu vorbim despre o piață descentralizată ci despre una centralizata în care 3 mari jucători pot lua decizii care să influențeze direct piață. Riscul real aici este acela că 3 jucători mari dețin deja cote importante la foarte multe companii din lume, acces în consiliile de administrație. 

Viitorul noilor intrați 

Conform Morningstar.com exista astăzi în piață 2288 ETF-uri dintre care un investitor poate alege. În 2020 au fost lansate 276 ETF-uri noi. 

Începând cu 1993, 3291 ETF-uri noi au fost lansate. După un simplu calcul matematic rezultă că peste 30% din ETF-urile au dispărut în aceasta perioadă. 

Chiar dacă există oportunități de creare a noi ETF-uri, multe dintre cele nou lansate dispar pentru că nu reușesc să își susțină costurile de funcționare. Practic, din totalul sumelor avute în administrare, din comisioanele percepute, nu reușesc să plătească cheltuielile operaționale. 

Riscul ETF-urilor exotice

Cu cât ETF-ul are capitalizare mai mica, cu cât ETF-ul investește în instrumente exotice, cu atât apare și riscul delistarii întrucât nu reușește să atragă suficiente investitori. 

Delistarea sau lichidarea nu sunt un capăt de țară pentru investitor, dar recuperarea fondurilor poate fi un proces îndelungat și costisitor.  

De exemplu, SPA ETF a lichidat anii trecuți 6 ETF-uri din UK, iar costul recuperării fondurilor a fost de 10% din suma investită în ETF. Cu alte cuvinte, am primit doar 90% din fondurile investite. 

Dacă ETF-ul doar se delisteaza înseamnă că nu mai poate fi tranzacționat. Dacă ai omis să iți vinzi unitățile deținute înainte de delistare, ETF-ul vă continua să fie tranzacționat pe piață OTC, o piață mult mai puțin lichidă și, în general, mai scumpă. 

Totuși, dacă alegi să investești în cele mai mari ETF-uri, ale celor mai cunoscuți furnizori, riscul scade considerabil. Singurul risc rămas este cel de piață.

 

Spor la investiții!

 3MPV – Cum au ajuns ETF-urile să fie unele dintre instrumentele financiare cu cea mai mare creștere?

Cum au ajuns ETF-urile să fie unele dintre instrumentele financiare cu cea mai mare creștere? Îți explic în 3 MPV

ETF-urile au devenit un vehicul investițional acceptat și consumat de mase. 

Povestea lor a început în anul 1993. State Street, fondatorul primul ETF, a oferit primul astfel de instrument care replica indicele S&P 500. 

Că investitor privat poți replica structura indicelui S&P 500 cumpărând toate cele 500 de acțiuni care compun indicele în procentele aferente. 

De exemplu, cele mai importante top 10 companii din indicele S&P 500 sunt:

Apple, 6.99%
Microsoft, 5.63%
Amazon, 3.32%
Tesla, 1.96%
Alphabet Class A, 1.93%
Alphabet Class B, 1.71%
Berkshire hathaway Class A, 1.59%
UnitedHealth Group, 1.54%

Imaginează-ți că aici am scris doar primele 10. În total sunt 500. Ultimele din acest indice au de fapt 0.01% din componența indicelui. Pentru a replica manual structura indicelui S&P 500 e munca de chinez bătrân. 

Ai nevoie de răbdare, ai nevoie de timp, ai nevoie de atenție. 

Adevărul este că nu e ușor să replici manual structura. Pe partea cealaltă, dacă este să ai puțin habar despre analiza companiilor și analiza structurii indicilor, companii care înseamnă 0.01% din structura, indiferent de evoluția lor fie ea ascendentă sau descendentă, nu vor putea influența decisiv evoluția întregului indice. 

Dar, revenind la primul ETF și la de ce au luat atât de mare avânt aceste instrumente financiare, concluzia mea a fost prin faptul că sunt accesibile, ușor de utilizat și adaptate stilului de viață al oamenilor în epoca tehnologiei. 

Practic, prin aceste vehicule investiționale, cumperi 500 de companii că și cum ai cumpără de fapt o singura acțiune. 


Practic, cumpărând Etf-ul SPY vei fi investit în 500 companii din SUA fără să îți bați capul cu procente, cu atenție, cu răbdare. 

Nu trebuie să stai să analizezi companii, să faci calcule complexe, să decizi cum poți să te diversifici. 

Astăzi, ETF-urile, pe lângă cele care replica structura indicilor bursieri, pot să iți aducă diversificare pe sectoare ale economiei, pe diverse industrii, pe diverse companii din aceeași industrie, pe mărfuri, etc. 

Țoață munca de analiză, concepere a ETF-urilor, rebalansări, este conceputa de către analiștii furnizorilor de astfel de instrumente. 

Efortul minim pe care un investitor de retail trebuie să îl facă astăzi este să își deschidă un cont la o casa de brokeraj, să dea un search pe google cu top 5 etf-uri world wide și să cumpere. 

E simplu, e eficient, e adaptat anilor în care trăim, ani în care vrem să câștigăm timp. 

Spor la investiții!

 3MPV – Piețele financiare sunt eficiente până devin ineficiente și sunt ineficiente până devin eficiente.

Piețele financiare sunt eficiente până devin ineficiente și sunt ineficiente până devin eficiente. Explic asta în 3MPV

În lecțiile despre piețele de capital există o dezbatere care încă nu a ajuns la final. Una dintre perspective spune ca piețele sunt eficiente. Asta înseamnă că prețul actual din piață reflectă realitatea despre acel activ, fie că vorbim despre acțiuni, fie că vorbim despre aur, fie că vorbim despre gaz. Premiza de la care se pleacă este că prețul actual a luat în calcul absolut totul: factori fundamentali, factori psihologici, factori de forță majoră, cererea și oferta. 

Cealaltă perspectivă este cea conform căreia piețele sunt ineficiente. Asta înseamnă că prețul actual al activului nu arată valoarea reală a activului respectiv, ci valoarea activului este supraestimată sau subevaluată, în funcție de context. Experiența mea ca investitor mi-a arătat până acum faptul că piețele sunt eficiente până când devin ineficiente. 

Există cicluri economice. Există situații în care companiile cresc accelerat. Există situații când aceste companii intră pe un platou. Există momente în care companiile intră într-o perioadă de criză precum economiile naționale. 

Pentru a exista piețe pur eficiente ar trebui ca participantii din piață să ia decizii mereu raționale. Ceea ce mi-a fost demonstrat în ultimii ani a fost exact contrariul. Am avut exemple concrete în care investitorii de retail au reușit să împingă în sus prețul unor acțiuni ca Gamestop. Același lucru s-a întâmplat și cu piața energiei, vezi creșterea prețului la gaz și electricitate din anii 2021-2022. 

Perioadele de creștere economică vor atrage mereu investitori începători. Investitorii începători nu consumă timp pe a înțelege fundamentele, ci acționează pur instinctiv. De aici drumul e simplu. Dacă piețele erau eficiente, odată cu intrarea în piață a unui număr tot mai mare de investitori începători, piețele devin ineficiente prin modul în care acești investitori acționează. 

Practic, cererea generată de acești investitori, nebâzandu-se pe fundamente vor face ca unele companii să devină supraevaluate. 

După perioade de creștere în care piețele devin ineficiente, inevitabilul se produce. 

Acolo unde nu mai există cerere sau există ofertă prea mare (în perioade de maxime ale piețelor ineficiente), prețurile vor începe sa scadă. Până unde? 

Vor scădea până în punctul în care vor întâlni din nou cerere, practic vor forma un bottom. În acest punct, atunci când cei mai mulți investitori educați vor decide să cumpere din nou, înseamnă că piața a ajuns în zona “fair price”. Adică nu mai avem supraevaluare, avem zona de piețe eficiente, prețul = valoarea activului. 

Uneori, zona de “fair price” este depășită tocmai din cauza reacției emoționale a investitorilor începători care vor vinde orice și oricât doar pentru a mai salva ceva, deși poate pentru activele pe care le dețin nu există fundamente pentru a vinde. Totuși, o reacție de masă în ordinele de vânzare, vrem nu vrem, va duce la scăderea prețului activului sub zona de “fair value”. 

 

Spor la investiții!