Behind the scenes of an amazing year!

Povestea începea în 2005 într-o piață virgină când s-a adus în România un concept nou pentru a educa românii: Educație investițională. Încă de pe atunci conceptul a fost revoluționar: transformarea informației în abilități. Acest lucru face parte din misiunea Profit Point: să oferim soluții PRACTICE adaptate nevoilor, potențialului intelectual și financiar al fiecărui român.

Până în 2011 a existat un singur birou, cel din București. La vremea respectiva, s-a încercat contactarea ASE-ului din Bucuresti pentru a introduce în facultate cursurile practice susținute. Raspunsul a fost unul negativ și cât se poate de clar, cum că ar implica ceva costuri pe care nu și le-au putut bugeta, elegant și diplomat: NU! Astăzi, în schimb, lucrurile stau diferit.

Acesta a fost punctul în care am început dezvoltarea business-ului. Practic, s-au căutat parteneri locali din Romania care să poată susține costurile de funcționare ale afacerii. Grupul venea cu know-how și cu un produs vandabil. La vremea respectiva încă se lucra cu diverse fonduri de investiții care recrutau traderi. Practic, tot ce făceam la vremea respectiva era să formăm o piață, să îi învățăm pe români ce înseamnă investiția, tradingul și cum să faci bani din piețele financiare. (în ultimii ani văd tot mai multe afaceri de genul acesta în mediul online, din străinătate, care oferă fonduri începătorilor).

Înțelegerea cu fondurile care era: omul își plătește pregătirea, noi îl învățăm ce are de facut, la final de pregătire dă o testare, dacă o ia semnează contractul cu fondul, își primește banii pe pregătire înapoi, noi ne luăm un fee pentru munca depusă.

Pentru anii respectivi era ceva wow.

Conceptul a început să prindă avânt și s-au deschis birouri în Timișoara, Cluj, Constanța și Iași.

Provocările însă au început să apară în 2014. Testarea presupunea un efort foarte mare: trebuia să dai 20 de tranzacții într-o sâptămână, randament de minim 60% reușită, toate tranzacțiile cu SL și TP de minim 500 pips, maxim 4 ordine în desfășurare.

În 2014, piețele au început să își piardă din volatilitate. Mișcări de maxim 300-400 de pips într-o zi. Din ce în ce mai puțini cursanți reușeau testarea. Implicit, asta a început să ne afecteze financiar. În primă fază, am găsit înțelegere la fonduri și s-a luat decizia de a schimba condițiile testărilor reducând SL și TP la 400 pips în loc de 500 pips, dar nici acest lucru nu a fost suficient.

În condițiile acestea, din 2016, am început să rescriem toată afacerea Profit Point. 

Am renunțat la aceste colaborări, am început să concepem programe de educație financiară, plecând de la bazele educației financiare, până la aspecte extrem de complexe în investiții.

Toate birourile funcționau sub formă de franciză, puteau utiliza brandul, marca înregistrată Profit Point, existând un know-how, un concept, dar fiecare birou a inovat local în funcție de experiența în investiții a directorilor locali.

În anul 2020, odată cu pandemia, mutând toată activitatea în mediul online, granițele locale au fost depășite. Practic, prezența fizică nu mai era justificată. Bineînțeles, ea rămâne importantă pentru noi pentru relaționarea cu publicul local, dar în fiecare birou local am început să avem cursanți din toate colțurile țării.

Acesta a fost momentul în care am înțeles că forma de organizare veche nu mai este valabilă.

A fost momentul în care am adunat sub o singură societate comercială toate birourile locale, iar tot know-how-ul local, să fie pus în interesele grupului.

Sunteți martorii unei transformări și al unui upgrade al unui brand care se transformă permanent.

Ne-am unit toți, și dezvoltăm împreună un sistem centralizat de educație financiară și investițională, dar încurajăm inovarea descentralizată, făcută local. Sistemele funcționale la nivel local, sunt preluate de grup la nivel național.

Suntem într-un proces de dezvoltare de noi cursuri, iar primul pas a fost Profit Week 1. Ne-am dorit ca într-o săptămână, prin acest maraton incredibil, să oferim cât mai mult din ce se poate folosi cu succes în piețe.

Bineînțeles, în momentul de față, lucrăm să dezvoltăm Profit Week 4. Va fi extraordinar! Fresh! Îmbunătățit prin feedback-ul celor care au participat la Profit Week 1,2 și 3.

Astăzi, Profit Point își continuă misiunea: să oferim soluții practice adaptate nevoilor, potențialului intelectual șă financiar al fiecărui român. Doar că astăzi înțelegem că sunt multe nevoi, multe piete, multe resurse și vrem să oferim soluții inovatoare tuturor. Educația oferită de noi este una complexă și complete!

Orice român găsește la Profit Point răspuns la orice întrebare legată de bani!

Vrei acțiuni? Găsești cum să investești la cel mai înalt nivel, avem programe susținute LIVE de către trainerii noștri, vrei online avem cursuri digitale, și suntem în plină dezoltare de cursuri noi care vor ieși pe piață la începutul anului, toate aceste lucruri ca parcursul tău să fie unul cât mai lin și profitabil.

Vrei etf-uri? Pe site există căteva programe prin care tu vei înțelege ce înseamnă un ETF până la stadiul în care îți poți crea singur un portofoliu diversificat.

Vrei cfd-uri? Găsești programe investiționale atât LIVE cât și digitale, de la basic până la nivel de trading instituțional. (Grup Telegram complet gratuit: )  

Vrei economisire? Găsești cele mai inovatoare tehnici (poți achiziționa Notebook-ul de economisire ce este un angajament al schimbării, pe care îl vei marca zilnic, timp de 365 de zile! Este proiectul tău, pentru 2023.)

Vrei crypto? Găsești totul de la minare până la trading activ pe crypto.

Vrei psihologie în investiții? Avem singurul psiholog care lucrează cu investitori, Luminița Leonte având experiența în psihologia investițională, cu ea te vei întâlni o dată la două săptămâni complet gratuit (acest beneficiu este pentru comunitatea noastră).

Vrei analize? Oferim 4 Masterclass-uri gratuite pe teme diferite în fiecare săptămână votate de către comunitate.

Vrei să devii trainer? Gândit ca un ”hub” de formare și perfecționare, ”Școala de Traineri” formează de la 0 viitori traineri, astfel, că oricine înțelege frumusețea acestui domeniu și vrea să lucreze alături de cei mai buni oameni se poate îmbarca în călătoria vieții lui. La”Școala de Traineri” ești învățat absolut tot ce trebuie să știi, însă înainte de a intra ”în pâine” vei fi supus unui interviu situațional alături de profilerul companiei noastre, care îți va evidenția tiparele comportamentale; ulterior vei începe, etapizat, procesul de învățare, asimilare și dezvoltare de aptitudini.

Vrei să devii Afiliat? 𝐀𝐟𝐟𝐢𝐥𝐢𝐚𝐭𝐞 𝐌𝐚𝐫𝐤𝐞𝐭𝐢𝐧𝐠 este una din soluțiile, cel mai ușor de implementat, prin care tu poți avea o sursă alternativă de venit. Profit Point Romania îți pune la dispoziție această oportunitate, ca întoarcere a recunoștinței noastre față de încrederea pe care ne-ai acordat-o. Astfel, dacă tu ai urmat unul din programele noastre de educație financiară, recomandă-le și prietenilor și apropiaților tăi, iar noi te vom recompensa. 

Vrei un grup cu informație de actualitate, știri, noțiuni despre macro-economie, un loc unde comunitatea este prezentă? 😁Haide și tu alături de noi, pe grupul de Facebook Bani în+ !

Vrei să faci parte din comunitatea părinților COOL? Acest grup este dedicat părinților care își doresc un viitor financiar prosper pentru copiii lor, părinților care au curaj să admită faptul că nu sunt perfecți, părinților cărora nu le e teamă să ceară ajutorul atunci când conștientizează că au de învățat într-o anumită situație. 💪🏻

Vrei să devii antreprenor? Totul poate fi sumarizat într-o singură propoziție: ”De la ideea afacerii tale, la primii clienți și investitori!” Altfel spus, prin cursurile teoretice și practice vei cunoaște absolut toți pașii pe care trebuie să îi urmezi pentru a deveni un antreprenor de succes. 

Just name it și cu siguranță dacă ceva ne-a scăpat, vom dezvolta! 😉

Ce evenimente au marcat compania noastră în anul 2022?
Am susținut două ediții ale maratonului educației financiare și investiționale: Profit Week; au urmat 3 luni de mentorat pe care le-am susținut cu sute de cursanți alături de care am lucrat aplicat pe informațiile învățate în cursurile și programele de formare investițională, apoi ne-am văzut față în față la primul eveniment offline, post-pandemie, Profit Practice Days.
În toamna acestui an am fost prezenți pe scena celui mai mare eveniment de business din România, Business Days, unde am prezentat viziunea noastră educațională în fața celor mai importanți antreprenori din România; iar apoi am demarat programe de educație financiară pentru liceenii și studenții din țară, pentru că am înțeles că educația financiară este un pilon de bază în dezvoltarea sănătoasă a unei societăți.
În tot acest timp am perfecționat procesul de formare, Școala de Traineri, transformându-l în Academie – cu sprijinul analiștilor comportamentali, psihologilor și specialiștilor în recrutare; astfel, oricine își dorește să facă parte din echipa noastră are această șansă, trecând printr-un complex proces de formare.
Am realizat că România și românii au nevoie de educație financiară, fiind „victimele” statisticilor la nivel european și internațional la acest capitol, de aceea, în această direcție am pus bazele unui program de Educație Financiară de bază, care, pe parcursul a 12 luni urmărește progresul cursanților și drumul lor de la haos, la siguranță financiară. 

Am facilitat, și totodată am creat contextul inevitabil de creștere, prin Notebook-ul de Educație Financiară, PRIMUL proiect implementat într-o asemenea structură de formare, din România.

Am creat 4 noi piloni ai business-ului: cursuri pentru viitorii antreprenori, care vor să își atragă primii clienți pentru afacerea lor, cursuri de educație financiară dedicate copiilor și părinților, programe de formare pentru investitorii pasionați de Day Trading și programe de formare pentru investitorii care vor să își perfecționeze abilitățile în zona de Long Term Investment, pe bursa locală.

Nu pot decât să fiu recunoscător, atunci când fac bilanțul acestui an, pentru echipa pe care o am alături de mine, pentru miile de oameni care au înțeles importanța și beneficiul educației financiare în viețile lor, și abia aștept să încep un nou capitol al evoluției companiei Profit Point, care astăzi poartă numele „2023″.

Îți doresc sărbători în pace, zile în care să îți mulțumești pentru efortul și munca depuse peste an, iar din Ianuarie ne vedem la Profit Week 4! Cu mine te vei întâlni în zilele 5&6, iar apoi pentru o nouă rundă de mentorat!

Sper din suflet ca anul pe care îl vom începe să ne găsească sănătoși, ambițioși și cu putere de muncă!🌲

Campionat plin de surprize, dar ce faci după?

Ediția din acest an a Campionatului Mondial de Fotbal este una controversată încă de la început prin prisma modului în care a fost aleasă țara gazdă, dar asta nu ne-a împiedicat pe noi ce urmărim meciurile din fața televizorului să ne bucurăm de spectacolul meciurilor care sunt organizate în Qatar.

Spre surprinderea tuturor (cred), au fost meciuri frumoase cu rezultate la care nu se aștepta nimeni. Nici cele mai optimiste pronosticuri nu prevesteau faptul că Argentina va pierde cu scorul de 2-1 în fața Arabiei Saudite, sau că Tunisia va câștiga în fața Franței cu scorul de 1-0.

Una dintre echipele favorite la câștigarea marelui trofeu, Germania, a părăsit competiția după ce a pierdut cu scorul de 2-1 în fața Japoniei, a făcut egal cu Spania și a câștigat cu scorul de 4-2 cu Costa Rica. Nici Spania nu a avut un parcurs prea confortabil, părăsind competiția. Alte meciuri cu rezultate surprinzătoare au fost Brazilia 0 – 1 Camerun și Coreea de Sud 2 – 1 Portugalia.

Putem spune că am avut parte de cea mai imprevizibilă surpriză. După cele opt meciuri, Spania a părăsit competiția după o înfrângere rușinoasă cu Maroc. 😲

Argentina – Franța e marea finală a Campionatului Mondial din Qatar. Ultimul act se va disputa duminică, 18 decembrie, de la 17:00.

Se vede evoluția pozitivă a fotbalului asiatic și african, iar fotbalul din Orientul Mijlociu nu e de neglijat. Echipele europene au plecat cu prima șansă și, poate, prea încrezătoare în lupta cu echipele din Asia, Africa și Orientul Mijlociu. În schimb fotbalul sud-american rămâne cel mai spectaculos și ar merita un nou titlu.

Pentru unii jucători, Campionatul Mondial de Fotbal Qatar 2022 este ultima competiție majoră!

Accidentările, retragerile din carieră sau problemele de mobilitate sunt parte din viața sportivilor, iar aceștia au nevoie întotdeauna de un plan de rezervă (cum a fost și cazul meu).

Surprizele fotbalului se regăsesc și pe piețele financiare. Sportivii se bucură de banii încasați, de distracții, cheltuie fără măsură, dar nu se gândesc la viitor, iar aceasta este una dintre cel mai des întâlnite greșeli și nu doar în rândul sportivilor, ci la modul general.

Categoric în fotbal fără pasiune și perseverență nu ajungi nicăieri. Banii nu sunt chiar mulți dacă joci la echipe mici, succesul nu vine peste noapte acesta se construiește în timp. Drumul către succes este deseori o călătorie lungă și anevoioasă! Este nevoie de muncă și de timp pentru a-ți construi un viitor ca cel din visurile tale. Pe scurt perseverența este cheia unei vieți reușite.

De când suntem mici suntem îndemnați să practicăm un sport pentru a ne dezvolta condiția fizică sau modul în care ne comportăm într-o echipă.  Din punctul meu de vedere cel mai dificil moment în viața unui sportiv se rezumă la momentul în care trebuie să depășești o înfrângere. Din exterior nu pare ceva dificil de făcut, dar dacă este trăit de un sportiv care muncește câteva luni într-un mod intens pentru a reuși o anumită performanță, acest lucru poate reprezenta un moment critic. În esență acestea sunt momentele care modelează un sportiv și care îl definesc, deoarece acesta trebuie să înțeleagă, că în unele cazuri oricât ai munci pentru un anumit rezultat, poate să nu fie de ajuns, ci trebuie să muncească la aceeași intensitate în continuare. Ca și în oricare alt domeniu, la un moment dat poate apărea dorința de a renunța. În sport poate fi și mai frecvent întâlnită deoarece zilnic trebuie să-ți depășești anumite limite, dar odată ce această dorință apare aduce o serie de întrebări printre care: De ce continui să fac asta? Oare merită toată munca depusă? Iar dacă sportivul nu reușește să își răspundă la aceste întrebări într-un mod pozitiv, intensitatea acestei dorințe crește, ceea ce o face și mai dificil de depășit.

Prezența sacrificiilor în viața sportivă este o normalitate deoarece trebuie să renunți la multe obiceiuri pe care le-ai face în timpul liber și care îți aduc o fericire temporară și indicat ar fi ca orice venituri generezi, obligatoriu în prezent să pui deoparte primii 20%, plătește-te pe tine primul. Există un sistem care domină viețile celor mai mulți dintre noi. De obicei liderii plătesc pe toată lumea și se lasă pe ei la urmă, dar eu cred că noi suntem cei mai importanți oameni de pe lume, așa că trebuie să ne plătim pe noi întâi. Te pui înaintea tuturor făcând acest lucru și te simți mai important.

Din pasiune pentru educație financiară si din dorința de a ajuta tinerii am luat decizia de a ieși din birouri,  am semnat un parteneriat cu Farul Constanța. Ne propunem să fim alături de sportivii de performanță, pregătiți de Academia Hagi, pentru a le oferi sprijinul educațional necesar dezvoltării unui drum independent financiar și după terminarea carierei fotbalistice.

La fel ca proiectele pe plan sportiv pe care ni le propunem, unde pentru a construi succesul este nevoie de un plan pe termen mediu și lung, credem că acest lucru se aplică și activităților ce pot asigura o stabilitate financiară și după încheierea activității fotbalistice, pentru că educația financiară este vitală în gestionarea eficientă a resurselor.

 

Spor la pips!

Aduceți pe piață Melodrama!

Warren Buffett: Be Fearful When Others Are Greedy

Warren Buffett a descris odată frica și lăcomia drept boli care îi infectează pe investitori. Acesta a spus odată că este înțelept ca investitorii să fie „temători atunci când alții sunt lacomi și lacomi când alții sunt fricoși”.  Această afirmație este oarecum o viziune contrarie asupra piețelor bursiere și se leagă direct de prețul unui activ: atunci când alții sunt lacomi, prețurile de obicei se ridică și ar trebui să fii precaut să nu plătești în exces pentru un activ care ulterior duce la randamente anemice. Atunci când alții se tem, poate prezenta o oportunitate de investiție bună.

 

Deoarece prețul este ceea ce plătiți, iar valoarea este ceea ce obțineți, plătirea unui preț prea mare poate decima randamentele. Pentru a detalia acest lucru, valoarea unei acțiuni este relativă la numărul de câștiguri pe care le va genera pe durata activității sale. În special, această valoare este determinată prin actualizarea tuturor fluxurilor de numerar viitoare la o valoare actuală sau o valoare intrinsecă.

Warren Buffett este unul dintre cei mai cunoscuți și mai influenți investitori de valoare ai erei moderne, iar ca investitor de valoare, Buffett caută acțiuni care se tranzacționează sub valoarea lor intrinsecă. Acest lucru se poate întâmpla atunci când există frică pe piață și investitorii intră în panică la vânzare, scăzând prea mult prețurile. Acesta este motivul pentru care Buffett susținea acest lucru care treptat s-a transformat într-un citat celebru.

De ce ar trebui investitorii să se teamă când alții sunt lacomi?

Această idee vine din înțelegerea psihologiei pieței. Adesea, investitorii, mai ales în ansamblu, sunt conduși de emoții precum frica și lăcomia. Dacă piețele sunt în creștere, lăcomia îi poate face pe oameni să cumpere și să liciteze la prețuri, în speranța unor randamente sau profituri din ce în ce mai mari. Acest lucru, la rândul său, poate duce la bule de active, care în cele din urmă vor apărea.

Odată cu prăbușirea bursei, frica este cu siguranță răspândită. Iată trei pași pe care îi poți face pentru a fi lacom în timp ce aproape toți ceilalți se tem:

  1. Vedeți prăbușirea pieței pentru ceea ce este, și anume o oportunitate!

Poate cel mai important lucru pe care îl poți face acum este să vezi că lucrurile sunt cu adevărat. Sigur, piața este în scădere. Dar este într-adevăr o oportunitate pentru investitorii care au ceva bani de folosit.

Rețineți ce a spus Buffett în cele mai negre zile ale crizei financiare care a început în 2008 și s-a extins până în 2009: „A fost o perioadă ideală pentru investitori: un climat de frică este cel mai bun prieten al lor”. Privind retrospectiv, cuvintele lui s-au dovedit a fi 100% corecte. Investitorii care au cumpărat la sfârșitul lui 2008 și începutul lui 2009 și au rezistat câțiva ani au făcut avere. Ați putea fi tentat să strângeți banii pe care îl aveți cu toată incertitudinea legată de focarul de coronavirus. Este o atitudine înfricoșătoare, totuși. Buffett a remarcat în trecut că „cea mai bună șansă de a desfășura capital este atunci când lucrurile merg în jos”.

  1. Caută calitate!

Odată ce vedeți climatul actual al pieței de valori ca pe o oportunitate, începeți să căutați acțiuni de calitate. După cum a spus odată Buffett: „Fie că vorbim de șosete sau de acțiuni, îmi place să cumpăr mărfuri de calitate atunci când sunt reduse”. Ați putea fi tentanți să cumpărați acțiuni doar ale celor mai doborâte acțiuni. Însă amintiți-vă de următorul sfat de la legendarul investitor: „Piața de valori este un joc fără grevă. Nu trebuie să vă balansați la orice – puteți aștepta pitch-ul”.

Recomandarea mea este să urmezi abordarea lui Buffett de a „cumpăra companii cu istoric puternic de profitabilitate și cu o franciză de afaceri dominantă.

  1. Gândește întotdeauna pe termen lung!

Indiferent ce faci, gândește pe termen lung. Buffett a avut exact dreptate când a spus: „Dacă nu ești dispus să deții o acțiune timp de 10 ani, nici să nu te gândești să le deții timp de 10 minute”.

Sfaturi extraordinare oferite de-a lungul timpului:

Buffett a oferit atât de multe sfaturi incredibile de-a lungul anilor, încât am atins suprafața doar cu citatele pe care le-am menționat. Vă las cu încă o înțelepciune profundă de la legendarul investitor: „Nu este necesar să faceți lucruri extraordinare pentru a obține rezultate extraordinare”.

A fi lacom atunci când ceilalți le este frică nu necesită un efort extraordinar. Tot ce trebuie să faci este să urmezi cei trei pași descriși mai sus pentru a obține rezultate extraordinare pe termen lung.

Ciclul lăcomiei și al fricii se joacă din nou și din nou. Mulți investitori își lasă emoțiile să pună mâna pe ei și aceștia iau exact decizia opusă de cumpărare/vânzare pe care ar trebui să o ia în acel moment.

Să-ți fie frică atunci când alții sunt lacomi nu este același lucru cu să-ți fie frică; înseamnă să fii sceptic și să-ți extinzi marja de siguranță necesară. Investitorii ar trebui să fie deosebit de sceptici cu privire la ceea ce este promovat de cultură și mass-media. Urmând doar acest sfat de la Warren Buffett, vă veți îmbunătăți considerabil șansele de a fi un investitor de succes.

Recunosc, este mai greu decât pare. Trebuie să-ți faci tema. Trebuie să înveți să-ți controlezi emoțiile.

Acei investitori care urmează strategii de investiții valorice se vor găsi în mod natural să fie fricoși atunci când alții sunt lacomi. Ca și imaginarul Mr. Market al lui Benjamin Graham, poți deveni un investitor inteligent care profită de lăcomia și frica investitorilor care lasă emoțiile să le afecteze deciziile de investiții.

Putem analiza ce a făcut Warren Buffet și putem beneficia de asta. În apogeul crizei din 2008, a investit în Goldman Sachs și General Electric, când piețele ating noi niveluri minime în fiecare zi, de parcă nu exista mâine. Ceea ce vrea să spună este că va fi sânge peste tot și nimeni nu va avea curaj și resurse să cumpere pe piață și acesta este momentul în care obțineți acțiuni sub valoarea lor intrinsecă. De asemenea, conversația este adevărată. Prețurile continuă să crească dincolo de valoarea intrinsecă și ajung la un punct în care aceasta devine nesustenabilă. „Capitalul orb” inundă piața și evaluările devin nebunești, cum ar fi el în bule în 2000 doar pentru a fi urmate de o corecție crudă. Trebuie să ieși înainte să se întâmple asta. Desigur, nimeni nu poate cronometra piața, dar urmând acest principiu, aveți tendința de a beneficia enorm de ore suplimentare.

Toate aceste aspecte si multe alte strategii le poți învăța alături de un mentor ce urmează aceleași principii și îți va ușura parcursul dar si timpul de care ai nevoie pentru a ajunge la obiectivul tău, pentru a-l vedea împlinit.

Revin cu întrebarea: lăcomia este bună sau rea? 🤔

Spor la pips! 💰

Ce oportunități găsești în piață în momentul în care prețurile scad?

Ce oportunități găsești în piața în momentul în care prețurile scad?

Crizele nasc oportunități investiționale, și cei care mă cunoașteți știți că folosesc această frază destul de des pentru că sunt un investitor cu 11 ani experiență și am prins vreo 2 crize până în prezent inclusiv le-am studiat pe cele precedente.

O criză financiară este de obicei asociată cu o recesiune, care marchează o perioadă de scădere a performanței economice în întreaga economie.

De la maximul atins la începutul anului, Bursa a suferit o ușoară corecție (-6,38%). Iar mulți investitori au început să se întrebe dacă ăsta este începutul unei scăderi mai serioase și ce pot face ca să profite de ea.

Ei bine, când vine vorba de a beneficia de pe urma scăderilor pe Bursă, în principiu ai două variante:

  1. Prima este să profiți de reducerile de prețuri (un fel de Black Friday în piețe) pentru a cumpăra mai multe acțiuni ale companiilor care crezi că vor performa bine pe termen lung. Cu alte cuvinte, „BUY THE DIP!”
  2. Cea de-a doua variantă prin care poți profita de pe urma scăderilor de pe Piața de Capital este prin strategia numită Short Selling, care s-ar traduce ca Vânzare în Lipsă. Iar Short Selling-ul presupune să speculezi de pe urma scăderilor de preț ale unui activ.

Deși sună foarte interesant, Vânzarea în Lipsă este o strategie de tranzacționare avansată ce presupune foarte multă experiență și disciplină. De aceea, în articolul de astăzi mi-am propus să-ți explic ce este Short Selling-ul, cum funcționează el, și care sunt beneficiile acestei strategii.

Ce este conceptul de Short Selling?

Short Selling, sau “vânzarea în lipsă”, este o strategie de investiții, sau de tranzacționare, care are drept obiectiv specularea cu privire la scăderea prețului unei acțiuni sau al altor active. Este o strategie avansată, care ar trebui să fie întreprinsă numai de către traderi și investitori ce au cunoștințe în acest domeniu.

Când investiți în acțiuni la modul tradițional, cumpărați acțiuni ale unor companii despre care credeți că au o perspectivă pozitivă și un potențial de creștere – acest lucru este cunoscut sub denumirea de poziție long. Când faceți short selling sau deschideți o poziție „short” pe acțiuni, faceți exact opusul. Vânzătorii în lipsă identifică acțiuni sau piețe despre care cred că ar putea fi pregătite pentru o scădere.

Short selling sau vânzarea în lipsă este o strategie de tranzacționare care presupune vânzarea unei acțiuni sau a unui titlu de valoare care nu este în proprietatea unui investitor (CFD-uri). Vânzarea în lipsă este motivată de convingerea că prețul acelei acțiuni va scădea, permițându-i investitorului s-o cumpere înapoi la un preț mai mic pentru a obține un profit. Vânzarea în lipsă poate fi determinată de dorința de a specula o evoluție a unui activ sau din dorința de a acoperi riscul de scădere a unei poziții long într-o acțiune. Pentru a putea fi executată, vânzarea în lipsă presupune împrumutul unui titlu de valoare si vânzarea acestuia, urmând ca ulterior să fie răscumpărat la preșul pieței si restituit. Spre exemplu, presupunem că un broker consideră că prețul unei acțiuni X, care se tranzacționează la o valoare de 25 lei/bucata va scădea și decide să împrumute 100 de bucăți pentru a le vinde, încasând astfel suma de 2.500 lei, fiind acum într-o poziție short, deoarece a vândut ceva ce nu a deținut. Peste o perioadă, dacă prețul acelei acțiuni va scădea la 20 lei/bucată, același investitor cumpără din piață cele 100 de bucăți și le restituie, obținând astfel un profit de 500 de lei din diferența prețului. În egală măsură, dacă prețul acțiunii ar fi crescut, investitorul ar fi înregistrat pierdere.

De ce să integrezi short selling în strategia de tranzacționare?

Principalul beneficiu al Short Selling-ului este faptul că îți permite să profiți de pe urma scăderilor de preț. În perioadele în care prețurile instrumentelor financiare se corectează, poți câștiga bani Vânzând în Lipsă diferite active folosind instrumente de tip CFD.

Piețele de tranzacționare sunt foarte volatile și sunt influențate de diverși factori. Prețul este determinat de cerere și ofertă care sunt influențate de diverși factori precum:

  • Dezvoltarea economică și evenimentele economice
  • Știrile din spațiul media care pot influența cererea și oferta activelor financiare în funcție de optimismul sau pesimismul pe care îl prezintă
  • Reglementările guvernamentale pot influența cererea sau oferta unui activ financiar atât la nivel local, dar și la nivel internațional
  • Teama investitorilor sau lăcomia lor de a investi în acțiuni, criptomonede, sau alte active financiare pot crește sau scădea prețul acestora.

Pentru următoarea perioada aș putea sugera să investești în tine, să înveți anumite strategii generatoare de venit, cu cât ai mai multe cunoștințe vei privi perioadele de recesiune ca oportunități ce îți vor aduce venituri pasive.

Spor la pips!

De ce este sănătoasă o criză economică?

Trebuie spus că Banca Națională și Guvernul sunt două instituții care încearcă să combată în permanență apariția unui astfel de fenomen, însă sunt nenumărate motive pentru care crizele apar și acestea sunt chiar sănătoase, cele mai recente fiind: pandemia și modul în care a fost administrată, la care se adaugă destabilizarea pieței energiei și războiul, care au generat o criză economică. Aparent, noi în momentul de față nu suntem în recesiune, dar suntem foarte aproape. Instituțiile internaționale au revizuit cu minus creșterile economice în toată lumea, și în România, cum era de așteptat.

Prin urmare o criză previzibilă este o criză care în cele mai multe situații poate să fie combătută cu un arsenal de mijloace destul de amplu. Totuși, nu toate crizele pot fi combătute, unele crize se manifestă în ciuda tuturor mecanismelor și sistemelor existente. O criză este rezultatul unui șir de sisteme care eșuează în rolul lor de a preveni producerea accidentului pe care au fost proiectate să-l prevină. Atunci când vedem o serie de sisteme care dau greș, este momentul să ne pregătim de impact.

Cum văd românii măsurile luate de autorități și evoluția economică a României până la sfârșitul anului?

Cererea agregată în economiile cele mai dezvoltate a înregistrat un declin, în timp ce creşterea preţurilor la energie şi materii prime a atras presiuni inflaţioniste, care au limitat marja de manevră a autorităţilor pentru reducerea ratelor dobânzilor.

Criza din 2022 din România este o criză generată de șocuri externe, manifestarea ei în economia românească este inevitabil condiționată de slăbiciunile specifice economiei României. În cazul unui șoc, în mod evident crăpăturile apar în punctele de slăbiciune.

Haideți să discutăm puțin despre cauzele care duc la o criză financiară 

Actuala criză are cauze multiple și efectele nu sunt imediate, ci pe termen lung și se constată că nu au fost luate în considerare diferitele semnale de alarmă, iar atât anvergura crizei, cât și impactul și efectele de contagiune au fost subestimate. Dezechilibrele globale, cadrul de reglementare (reglementare și supraveghere) și politica monetară, împreună cu factori specifici inerenți sistemului financiar, cum ar fi complexitatea și opacitatea produselor financiare, sisteme de remunerare pe termen scurt și modele de afaceri necorespunzătoare sunt cei trei factori principali care au contribuit la actuala criză financiară. Multiplicarea, în sectorul financiar, a conflictelor de interese, de interese personale și a cazurilor de actori „prea apropiați pentru a vorbi” au contribuit, în unele cazuri, la agravarea crizei. De asemenea politica monetară americană expansionistă a favorizat un exces de lichidități în căutarea unui randament ridicat și dezvoltarea unei cereri interne bazate pe creditul de consum și deci pe îndatorarea gospodăriilor, precum și cheltuieli publice ridicate, finanțate prin accesul cu costuri mici la capital.

Piețele financiare au fost marcate de un comportament speculativ, unii investitori asumându-și riscuri foarte mari, fenomen agravat de oligopolul reprezentat de agențiile de rating; constată că orice economie de piață funcționează cel mai bine dacă este însoțită de o reglementare convenită în mod democratic, transparentă și pe mai multe paliere, corelată cu o etică și o morală sănătoase care încurajează sistemele financiare și economice solide și nu afectează economia reală. Structurile de guvernanță economică și financiară ce existau înaintea declanșării crizei la nivel internațional, în SUA sau în Uniunea Europeană nu au avut coerența și autoritatea necesare pentru a separa supravegherea prudențială micro de cea macro, s-au bazat în mod excesiv pe supravegherea microprudențială dinspre bază înspre vârf a instituțiilor financiare și pe monitorizarea la nivel de țară a indicatorilor macroeconomici, neglijând astfel aspectul la nivel de sistem privind evoluțiile financiare și macroeconomice care ar necesita monitorizarea interacțiunii dintre instituțiile financiare și dintre țări. Să nu uităm de absența unui model mai sustenabil de producție, distribuție și consum în contextul schimbărilor climatice, al pierderii biodiversității și al epuizării resurselor naturale agravează cauzele fundamentale ale crizei.

Uniunea Europeană a recunoscut libera circulație a capitalurilor prevăzută în tratatele UE în iulie 1990, decizie ce a contribuit la dezvoltarea economică, însă libera circulație a capitalului nu a fost dublată de o armonizare a fiscalității economiilor, de o reglementare și de o supraveghere transfrontalieră sau europeană la un nivel adecvat iar absența reglementării adecvate, a supravegherii stricte și lipsa totală a instrumentelor de gestionare a situațiilor neprevăzute în cazul producerii unei crize bancare au arătat ce lung drum trebuie să parcurgă Uniunea Europeană până va ajunge să dețină mecanisme capabile să gestioneze provocările politice asociate existenței unei piețe unice și a unui sistem financiar integrat; observă, în special, lipsa unui mecanism privind falimentele transfrontaliere.

Iar lista poate continua, însă vreau să discutăm despre principalele efecte:

Deficitul public a crescut de la 2,3 % din PIB în 2008 la 7,5 % în 2010 în Uniunea Europeană și de la 2 % la 6,3 % în cadrul zonei euro conform Eurostat, rata datoriei publice crescând de la 61,6 % din PIB în 2008 la 79,6 % în 2010 în Uniunea Europeană și de la 69,4 % la 84,7 % în zona euro, zădărnicind în doi ani aproape două decenii de eforturi de consolidare bugetară depuse de unele state membre; regretă acest eșec, care va îngreuna și mai mult rezolvarea problemei demografice și a situației ocupării locurilor de muncă. Situația finanțelor noastre publice era deja una slabă înainte de criză: începând cu anii ’70, datoria publică a statelor membre a crescut încetul cu încetul sub influența diferitelor perioade de încetinire a ritmului economiei; observă că prețul planurilor de redresare, reducerea veniturilor fiscale și cheltuielile mari cu protecția socială au condus la o agravare a datoriei publice și a proporției pe care aceasta o ocupă în PIB în toate statele membre, deși în măsuri diferite. Se estimează că nu s-au manifestat încă toate efectele crizei și că o nouă recesiune, ca în cazul crizelor succesive, nu poate fi exclusă, în special în ceea ce privește rata șomajului.

Criza a avut consecințe asupra ocupării forței de muncă în ansamblul Uniunii, deși reducerea ocupării forței de muncă s-a limitat la 1,9% în medie în UE-27, iar efectele negative asupra ocupării forței de muncă vor continua din cauza decalajului obișnuit între conjunctura economică și piața muncii; subliniază opinia Comisiei, conform căreia rata șomajului în UE se va apropia de 11% în 2010, ceea ce va avea consecințe considerabile asupra capitalului uman al UE. Deși o politică de reducere a datoriei este importantă, o consolidare rapidă a finanțelor publice nu ar trebui să se producă în detrimentul sistemelor de protecție socială și de servicii publice, rolul lor de stabilizatori automați și de factori de amortizare a crizei fiind pe bună dreptate unanim recunoscut; consideră, de asemenea, că promovarea eficienței în domeniul protecției sociale și al serviciilor publice poate ameliora în același timp eficiența economică și calitatea serviciilor; recunoaște că incapacitatea de a găsi echilibrul ar putea conduce la o creștere scăzută pe termen lung, însoțită de un șomaj persistent și, în consecință, de o erodare inevitabilă a competitivității Europei pe plan mondial. Precum în cazul oricărei crize, și cea actuală are consecințe negative asupra creșterii și ocupării forței de muncă și afectează în primul rând cele mai vulnerabile categorii, cum ar fi tinerii, copiii și femeile, precum și minoritățile etnice și imigranții.

Soluționarea crizelor este un efort major iar politicile UE ar trebui să aibă ca obiectiv prioritar dublarea creșterii potențiale printr-o mai bună coordonare și restructurare bugetară, Fiecare stat membru trebuie să găsească cea mai bună modalitate pentru a-și adapta modelul de dezvoltare economică și să reflecteze la rolul său ca putere industrială, UE trebuie să abordeze provocarea pe care o constituie îmbătrânirea populației, în special prin ocuparea forței de muncă și formarea lucrătorilor, fiecare stat membru trebuie să-și restabilească controlul asupra finanțelor publice; este necesară o redistribuire a resurselor pentru a consolida investițiile în sectoare cu potențial mare de creștere și pentru a reduce deficitele generate de criză, trebuie să se pună accentul pe solidaritate, protecția locurilor de muncă și justiție socială, trebuie descurajată sporirea competitivității prin subminarea drepturilor lucrătorilor; accentul ar trebui pus pe îmbunătățirea calității produselor, educație, inovare, dezvoltarea noilor surse de energie, a științei și tehnologiei, ar trebui luate în considerare particularitățile teritoriale și impactul asimetric al crizei în elaborarea politicilor de ieșire din criză, modelele de investiții pentru ieșirea din criză ar trebui să fie aliniate la prioritățile de creștere pe termen lung.

Sincer… cei care le înțeleg ajung să iubească crizele pentru că ele sunt absolut necesare în funcționalitatea economiei, acestea normalizează piața muncii, cresc productivitatea cu cel puțin 50%, companii de pe locurile 10 sau 20 pot ajunge în primele 3 în mai puțin de doi ani, normalizează prețurile care au fost umflate artificial, în foarte multe industrii, aduc o creștere mare de inovație în business-uri, pentru a supraviețui și a rămâne competitive și lista poate continua…

Crizele ne oferă astfel de oportunități așa că nu ar trebui să îți fie frică de crize, ci ar trebui să te înspăimânte pierderea oportunităților care se ivesc în piețele financiare pe timp de criză.

Nimeni nu poate ști când va veni următoarea criză însă ele sunt ciclice. Următoarea criză financiară nu e despre „dacă” vine, ci e despre „când”. Dacă suntem pregătiți, atât la nivel personal, cât și la nivelul instituțiilor și statelor, nu ne vor mai lua atât de mult prin surprindere și vom reduce pierderile. Iar dacă suntem echilibrați în tot ceea ce facem și dacă gândim pe termen lung, nici crizele nu vor mai fi așa de puternice.

Spor la pips!