Piețele financiare sunt eficiente până devin ineficiente și sunt ineficiente până devin eficiente. Explic asta în 3MPV
În lecțiile despre piețele de capital există o dezbatere care încă nu a ajuns la final. Una dintre perspective spune ca piețele sunt eficiente. Asta înseamnă că prețul actual din piață reflectă realitatea despre acel activ, fie că vorbim despre acțiuni, fie că vorbim despre aur, fie că vorbim despre gaz. Premiza de la care se pleacă este că prețul actual a luat în calcul absolut totul: factori fundamentali, factori psihologici, factori de forță majoră, cererea și oferta.
Cealaltă perspectivă este cea conform căreia piețele sunt ineficiente. Asta înseamnă că prețul actual al activului nu arată valoarea reală a activului respectiv, ci valoarea activului este supraestimată sau subevaluată, în funcție de context. Experiența mea ca investitor mi-a arătat până acum faptul că piețele sunt eficiente până când devin ineficiente.
Există cicluri economice. Există situații în care companiile cresc accelerat. Există situații când aceste companii intră pe un platou. Există momente în care companiile intră într-o perioadă de criză precum economiile naționale.
Pentru a exista piețe pur eficiente ar trebui ca participantii din piață să ia decizii mereu raționale. Ceea ce mi-a fost demonstrat în ultimii ani a fost exact contrariul. Am avut exemple concrete în care investitorii de retail au reușit să împingă în sus prețul unor acțiuni ca Gamestop. Același lucru s-a întâmplat și cu piața energiei, vezi creșterea prețului la gaz și electricitate din anii 2021-2022.
Perioadele de creștere economică vor atrage mereu investitori începători. Investitorii începători nu consumă timp pe a înțelege fundamentele, ci acționează pur instinctiv. De aici drumul e simplu. Dacă piețele erau eficiente, odată cu intrarea în piață a unui număr tot mai mare de investitori începători, piețele devin ineficiente prin modul în care acești investitori acționează.
Practic, cererea generată de acești investitori, nebâzandu-se pe fundamente vor face ca unele companii să devină supraevaluate.
După perioade de creștere în care piețele devin ineficiente, inevitabilul se produce.
Acolo unde nu mai există cerere sau există ofertă prea mare (în perioade de maxime ale piețelor ineficiente), prețurile vor începe sa scadă. Până unde?
Vor scădea până în punctul în care vor întâlni din nou cerere, practic vor forma un bottom. În acest punct, atunci când cei mai mulți investitori educați vor decide să cumpere din nou, înseamnă că piața a ajuns în zona “fair price”. Adică nu mai avem supraevaluare, avem zona de piețe eficiente, prețul = valoarea activului.
Uneori, zona de “fair price” este depășită tocmai din cauza reacției emoționale a investitorilor începători care vor vinde orice și oricât doar pentru a mai salva ceva, deși poate pentru activele pe care le dețin nu există fundamente pentru a vinde. Totuși, o reacție de masă în ordinele de vânzare, vrem nu vrem, va duce la scăderea prețului activului sub zona de “fair value”.
Spor la investiții!
Teoria predominanta care se preda inca in universitatile mari care au programe de investitii este EMH – Efficient Market Hypothesis a lui Eugene Fama. Premisa e ca toti participantii in piata au acces la aceleasi informatii in acelasi timp si pretul unui asset la un moment dat tine cont de toate aceste informatii. Efectul EMH este ca intotdeauna riscul are o distributie normala centrata pe pretul curent al actiunii – randament mai mare inseamna asumarea unui risc mai mare.
Exista multe voci (ale unor investitori importanti cum ar fi Howard Marks, Warren Buffet, Joel Greenblat, Seth Klarman) care nu sunt de acord cu aceasta teorie (EMH). Piata este aproape eficienta, dar nu 100% eficienta. Nu este o corelare directa cu ciclurile economice; nu este niciodata 100% eficienta. In perioade de crestere, nu doar investitorii incepatori fac greseli si sctioneaza emotional; aproape toti investitorii fac asta, chiar si cei care isi dau seama ca e gresit pentru asi pastra job-ul. Un manager de portofoliu care are un randament de 15% intr-un an cand piata creste cu 20% este in pericol sa-si piarda job-ul asa ca va merge cu piata. Companiile small si micro cap nu sunt urmarite de analisti si investitori institutionali pentru ca nu pot influenta randamentul unui portofoliu mare foarte mult, prin urmare stau mai aproape de valoarea intrinseca sau sunt chiar sub. Companiile growth foarte mari sunt populare pentru ca exista perceptia in piata ca nimic nu poate merge prost (Tesla, Apple, Amazon) si ajung la multipli nerealisti. De fapt, fiecare companie are ciclul ei economic individual si se duce treptat spre valoarea intrinseca (problema e cand si in cat timp)