Author Archives: Alex.Admin

 3MPV – Ce lecții învățăm din falimentul SVB?

Ce lecții învățăm din falimentul SVB? 3MPV 

Săptămâna trecută, perioada 6-10 martie, a fost o săptămână cum de mult timp nu a mai fost în piețele financiare. După criza din 2008, săptămâna trecută am avut primele falimente bancare din SUA. 

SVB, Silicon Valley Bank, căreia i-a luat aproape 40 de ani pentru a deveni a 16-a bancă din SUA ca mărime, i-au trebuit doar 36 de ore pentru a falimenta. 

Ca-ntr-o poveste cu happy-end, FED-ul a intervenit și a salvat clienții băncii, deponenți, antreprenori, fonduri de investiții, care își țineau fondurile în această bancă. 

Analizând contextul și deciziile băncii, sunt câteva lecții pe care e bine sa le luăm.

  1. Diversificarea sectorială 

Această bancă și-a clădit afacerea pe sectorul tehnologiei. A oferit credite start-up-urilor, a atras depozite de la companii din tehnologie. Totul în jurul acestui sector. 

Anul trecut a fost un an prost pentru acest sector. Mai toate companiile mari au concediat. Mai toate companiile și-au ajustat cheltuielile. 

Companiile care în 2020-2021 au depus sume importante la această bancă, pe parcursul anului 2022 au fost nevoite să retragă fonduri tocmai pentru a-și putea susține operațiunile. 

Dacă banca ar fi avut clienți și din alte sectoare, chiar dacă sectorul tehnologiei ar fi avut de suferit, ar fi putut atrage depozite și clienți din alte sectoare care în perioada asta nu au de suferit. 

  1. Investești în ce crezi, nu în ceea ce vezi

Banca, pentru a se proteja, cu banii din depozite a cumpărat bond-uri cu scadență foarte îndepărtată. Se aștepta ca economia să funcționeze în continuare ca în anii 2020-2021. 

Pe parcursul anului 2022, conducerea băncii se aștepta ca FED-ul să oprească creșterea agresivă a dobânzilor și să potolească inflația. 

Asta a dus la o întârziere a deciziei de a vinde bondurile în pierdere pentru a face rost de cash, cash necesar plății retragerilor. 

Săptămâna trecută, cand banca a anunțat într-un final că a vândut bonduri în pierdere pentru a face rost de cash, a fost suficient pentru a genera panică printre clienții băncii. 

Sumele solicitate pentru retrageri au fost infinit mai mari decat disponibilul de cash pentru a procesa cererile. 

  1. Investițiile sunt un organism viu care necesită adaptare în funcție de context

Când iei o decizie investițională, te bazezi pe date din prezent. 

Economia lumii este un organism viu. 

Apare inflație, apare deflație, apare șomaj, apare război, apare criza energiei, etc. 

Când nu adaptezi în permanență planul la noul context, cand nu ești atent pe generarea de venituri constante și te bazezi pe faptul că lucrurile vor reveni la normal, e posibil ca până vor reveni la normal sa nu poți trece ziua de mâine. 

Într-adevăr, SVB se baza pe faptul că FED-ul știe mai bine și că inflația va începe să scadă mai repede. Când supraviețuirea ta se bazează pe speranță ești carne de tun. 

Am invatat în investiții că singurul de care trebuie sa depinzi ești tu. Tu și deciziile tale. 

Pentru a avea decizii adaptate contextului ai nevoie de educație, de studiu. 

Spor la investiții!

 3MPV – Dacă “acasă” ar fi egal cu a fi acționar, am mai trăi într-o societate în care spunem “nu” investițiilor în piețele financiare?

Dacă “acasă” ar fi egal cu a fi acționar, am mai trăi într-o societate în care spunem “nu” investițiilor în piețele financiare?

Am fost invitat zilele trecute la Aleph News pentru o intervenție pe următorul subiect “Ultra Bogații își investesc banii cel mai mult în imobiliare. La mare distanță acțiuni, obligațiuni și pe ultima sută cripto. De ce?”

Este o dezbatere pe care am născut-o și în familie.

S-a dus într-o zonă profundă, mi-a oferit câteva perspective importante.

Nu este întâmplătoare avuția mondială. Un număr covârșitor de oameni bogați dețin imobile sub diverse forme și câștigă bani din asta.

Populația globului crește. Undeva trebuie să trăiască. Marile aglomerații urbane atrag tot mai mulți oameni. Există cerere. Tu ca dezvoltator creezi oferta.

Privind retrospectiv, nevoia de a avea un acoperiș deasupra capului este o nevoie de mii de ani. Se află la baza Piramidei lui Maslow.

În primii ani se formează acel sentiment de “acasă”. Adult fiind, îl cauți. Vrei să regăsești acel sentiment și pentru asta îți întemeiezi o familie. Cauți acea siguranță oferită de mama, de tata, de acei 4 pereți între care trăiai. Dacă este nevoie, faci și eforturi financiare doar pentru a reîntâlni acel sentiment.

E firesc ca piața imobiliară să se dezvolte în continuare. Ne ajută să retrăim sentimente întâlnite în copilărie.

Dar, oare, dacă le-am oferi copiilor de mici o acțiune printată la Banca Transilvania? Dacă în fiecare an, cadou de ziua lui, i-am cumpăra o acțiune la Facebook?

Dacă i-am povesti despre faptul că acea acțiune produce alte acțiuni? Că acea acțiune îi oferă puterea de a decide asupra companiei? Că acea acțiune îl face să fie special printre semeni? Să îi explicăm că cei mai mulți dintre semeni nu vor deține niciodată așa ceva? Dacă seara la cina în familie, părinții i-ar povesti despre acasă ca fiind întâlnirile cu ceilalți asociați în care se stabilește strategia de dezvoltare a afacerii? Dacă atunci când afacerile decid să se dezvolte în alte teritorii, decizi să-ți schimbi și tu locul în care locuiești?

Oare cum ar fi acești adulți?

Spor la investiții!

 3MPV – Fondul de urgență trebuie să fie în bani cash?

Fondul de urgență trebuie să fie în bani cash? În 3MPV îți explic.

Periodic, mă scufund în discuții filosofice. Periodic, mă scufund în discuții despre viitor. Periodic, mă scufund în discuții despre profunzimea educației financiare.

Așa am ajuns la o dezbatere: fondul de urgență trebuie să fie în bani cash?

Discuția a avut loc cu Robert Nicolescu. Este un tip pasionat de educație, smart, vizionar, cu o structură logică a gândirii. Pune întrebări bune.

Lucrează intens la a lansa un produs inovator în sectorul educației financiare, iar pentru a găsi răspunsuri, mă mai convoacă la diverse sesiuni de lucru.

Peste tot citim despre importanța fondului de urgență.

3 luni, 6 luni, 12 luni.

Am ajuns și eu să am o părere despre acest fond și anume că el trebuie să fie dependent de “lichiditatea” locurilor de muncă în care performezi. Dacă ești bibliotecar probabil va trebui să ai un fond de urgență pentru mai multe luni decât dacă ești IT-ist. Explicația este simplă. Dacă îți vei pierde locul de muncă, probabil sunt mai puține biblioteci care au nevoie de tine decât e nevoie de IT-isti.

Una peste alta, dezbaterea era: de ce toți ne spun că fondul de urgență trebuie să fie în bani cash?

Pană la urma urmei, scopul lui este să fie acei bani pe care îi ai la îndemână în caz de necesități urgențe.

Dacă am un ceas Rolex pe care îl vand la amanet pot considera că am un fond de urgență? Dacă am o brățară de aur pe care o pot vinde rapid pot considera că am un fond de urgență?

Dacă am o mașina pe care o pot vinde la amanet rapid pot considera că am un fond de urgență?

Perspectiva fondului de urgență cred că mai degrabă se poartă în zona lichiditatii fondului decât în ce constă el mai exact.

Cred că dacă pot transforma în lichiditate foarte repede un asset și îl pot transforma la valoarea de piață în cash, voila, am fondul de urgență.

Dacă fondul meu de urgență trebuie să aibă 10.000 euro, dar eu în loc să am banii ăștia cash dețin un Rolex pe care dacă îl vând obțin 10.000 euro, e corect?

Tu cum consideri?

Spor la investiții!

 3MPV -Credința mea este asta: îmbogățirea peste noapte NU există.

Credința mea este asta: îmbogățirea peste noapte NU există. Ai 3MPV să înțelegi.

Nu am crezut și nu voi crede niciodată în îmbogățire peste noapte.

În perioade de recesiune vor apărea mereu metode de a face bani rapid. Crește considerabil numărul celor care predau metode inovatoare de îmbogățire rapidă.

Să nu cazi în plasa lor!

Am crescut într-o familie în care principiul de baza era economisirea. Ai mei părinți au muncit ani de zile, au pus ban peste ban pentru a construi o casă. Asta a fost drive-ul lor. Au visat să trăiască la casă, inconjurati de natură, pe meleagurile natale, nu între blocuri.

Discuțiile auzite în casa erau în general despre faptul că trebuie să economisim, că nu trebuie să ai credite și că întotdeauna să te întinzi cât îți permite plapuma. De altfel, niște principii extrem de sănătoase.

Aici s-au plantat niște semințe importante. Banii se câștigă cu sudoare, că e nevoie de management sănătos al finanțelor personale și, cel mai important, nu crede în basme.

Într-o perioada de recesiune, atunci când peste tot se promovează greutatea vieții, lipsa predictibilității veniturilor, a siguranței locului de muncă, e firesc să te gândești la alternative.

Într-o societate în care lipsa de educație financiară este vizibilă, să cauți alternative de a face bani fără eforturi sunt o decizie puerilă.

Nu există metode de a face bani rapid, fără riscuri, fără cunoștințe, fără abilități. NU EXISTĂ!

Dacă ar exista, toți am fi milionari.

În credințele mele se găsesc:

  • studiu mult

  • educație continuă

  • aplicat constant

  • corectare greșeli

  • diversificare

  • consultanți care să mă ghideze

  • focus pe creștere venituri active

  • focus pe creștere grad de economisire

  • focus pe fundamente

Nu există drum scurt, există doar eforturi și muncă continuă!

Spor la investiții!

 3MPV – Decizii înșelătoare… Ce înseamnă asta, pentru mine?

Decizii înșelătoare… Ce înseamnă asta, pentru mine?

De multe ori, alegem să tragem concluzii ghidați de aparențe și propriile experiențe. Deciziile pot fi înșelătoare.

O lungă perioadă de timp am fost superficial. Am considerat că toți oamenii cu care voi lucra îi voi transforma în traderi de succes. M-am înșelat.

Am considerat că este suficient ca eu să-mi doresc, eu să știu drumul, eu să ofer feedback. Am considerat că toți vor fi la fel de motivati ca mine și că indiferent de provocările pe care le vom întâmpina pe parcurs, le vom trece cu brio. M-am înșelat.

Mi-a luat ani de zile de studiu să înțeleg ce înseamnă să fii consistent pe termen lung în investiții. Nu mă refer la profituri pe termen scurt. Mă refer la consistența pe termen lung.

Am înțeles că investițiile reprezintă un mix provocator de cunoștințe, informații, abilități. Am înțeles că e nevoie să te înțelegi, să îți cunoști reacțiile, să știi ce înseamnă inteligența emoțională și autocontrol. Am înțeles că există multe tehnici de investiții și că fiecare este adaptată contextului personal.

Pe drumul către a deveni investitor pe termen lung e nevoie de multe lucruri.

Dar poate cel mai important: să renunți sa crezi în aparențe.

Am pățit-o acum câteva zile când m-am urcat într-un taxi.

De aproape un an și jumătate fac 4 antrenamente de forță saptamanal. Acasă. După antrenament, negreșit, beau un shake cu proteina.

Am comandat un taxi. Cu shake-ul în mână, cu ghiozdanul în care îmi car laptopul pe umăr, m-am urcat în mașina.

Nu am schimbat prea multe vorbe.

Lângă birou, există o sală de fitness. Fără să mă întrebe, șoferul parcheaza în fața sălii, nu în fața biroului. A tras concluziile bazate pe experiențele lui: un tânăr care are un shake în mână și un ghiozdan pe spate trebuie să meargă la sală.

Cam așa se întâmplă și cu multe dintre deciziile noastre. Presupunem.

Este o abilitate importantă aceea de a pune întrebări și de a putea adapta deciziile contextului personal.

Spor la investiții!