3MPV – Cele mai importante întrebări atunci când vrei să selectezi o companie în portofoliul tău.

Cele mai importante întrebări atunci când vrei să selectezi o companie în portofoliul tău, în 3MPV 

Într-o epocă în care suntem bombardați de foarte multă informație există riscul să nu mai știm pe ce să ne bazăm atunci când luăm decizii investiționale. 

Să ai dubii e firesc. Ce nu este firesc este să nu acționezi. 

Atunci când sunt în fața unei decizii, iar decizia se bazează pe foarte multe instrumente, unele diverse, din zone diferite, decid să mă întorc la fundamente. 

  1. Cât de mare este piața în care compania își desfășoară activitatea? O companie nu poate fi mai mare decat piața în care își desfășoară activitatea. Răspunsul la această întrebare te va ajuta să îți dai seama cât de mare este în piața respectivă compania în care urmează să investești.

  2. Ce vânzări are? Fără vânzări o companie moare. Vanzarile sunt oxigenul funcționarii unei companii. Cu cât vânzările cresc cu atât compania câștigă cota de piață mai mare. Înseamnă că, proporțional, cu cât vânzările cresc cu atât felia de pizza pe care compania o deținea în piață crește. 

  3. Cât de performant este managementul? Managementul este cel care pune în operă toată acțiunea. Fără un management performant o companie este sortită eșecului. 

  4. Cât de bine are compania grijă de investitori? Au fost plătite dividende? Ce randamente aduc dividendele? Dacă nu au fost plătite dividende, modelul de business va permite plata dividendelor către investitori în viitor?

Uneori, prea mult strică. 

Fundamentele vor fi mereu cele care vor aduce claritate.

Spor la investiții!

 3MPV Cum să îți construiești primul portofoliu investițional?

Cum să îți construiești primul portofoliu investițional? Ai 3 MPV

Parcurgând pașii descriși mai jos vei fi capabil după 3 minute să îți construiești propriul portofoliu de investiții. 

  1. Caută pe Google “finviz”

  2. Deschide site-ul finviz.com

  3. Click în tab-ul de sus “Screener”

  4. Ai mai multe modalități de selecție a acțiunilor din portofoliu. “Descriptive”, “Fundamental”, “Technical”

  5. Primul Exercițiu: ‘Descriptive”- > market cap -> Mega

“Fundamental”- > P/E – under 30, Sales growth past 5 years -> Over 10%

Rămân 7 companii selectate. Întrebări de adresat?

  1. Poate fi acesta primul portofoliu investițional? 

  2. Au diversificare pe sectoare? Dar pe industrii?

  3. Ce randamente mă aștept să obțin anual din acest portofoliu?

  4. Când fac rebalansari?

Aștept din partea ta să acționezi. Testează pașii pe care i-am expus mai sus, apoi vino cu aceste întrebări răspunzându-mi la emailul pe care l-ai primit din partea mea. Vreau, ca în cele 3 Minute pentru viitor să te ajut să crești. Eu am fost unde ești tu astăzi și vreau să fiu un sprijin pentru tine.

Spor la investiții!

 3MPV –  Învățăm în timp real principiile Value Investing

 Învățăm în timp real principiile Value Investing… în 3MPV

  1. Caută pe google “value investing”

  2. Poți comanda cartea “Value Investing – from Graham to Buffett and beyond”

  3. Scroll până la primul articol de la investopedia.com

  4. Primul capitol: “What is value investing?”

  5. Al doilea capitol: “Understanding value investing”

  6. Al treilea capitol: “Intrinsic Value and Value Investing”

Haide să ne oprim aici în etapa aceasta. 

Care sunt concluziile pe care le-ai tras citind aceste rânduri? Aștept răspunsurile tale printr-un simplu reply la acest articol. Nu uita, rolul meu, pentru tine este de a te ajuta să crești.

 

Spor la investiții!

 3MPV –  Să trăiești din trading e greu, dar nu imposibil

Să trăiești din trading e greu, dar nu imposibil… 3 MPV

Am plecat la drum cu gândul că voi trai din trading, că voi munci de unde vreau, când vreau, cât vreau. Fals. 

Mi-am descoperit limitele foarte curând, în câteva săptămâni. 

Și totuși, există oameni care fac bani din trading? Și dacă există, ce fac ei în mod deosebit?

Povestea mea în piețele financiare a început ca trader. Proptrading. 

În câteva săptămâni m-am convins că nu e despre mine a trăi din trading. Nu am putut suporta emoția și responsabilitatea plății facturilor din orice decizia urma să iau. Practic, plata facturilor de utilități depinde de decizia mea de a cumpăra sau vinde acțiuni Amazon, Facebook, Aur, Argint, Euro, etc. 

Am fost copleșit din punct de vedere emoțional. Nu eram pregătit pentru o asemenea responsabilitate, dar mi-am luat niște lecții valoroase. 

Trading-ul m-a călit. 

Trading-ul mi-a crescut toleranța la risc. 

Trading-ul mi-a deschis apetitul către investiții. 

Trading-ul mi-a dezvoltat abilități. 

Trading-ul mi-a deschis drumul către autocunoaștere. 

Am vrut să înțeleg de ce eu nu puteam face asta, dar totuși, cu ce sunt diferiți oamenii care reușesc să facă din trading un stil de viata. 

  1. Disciplina de fier. Plan the trade and trade the plan. 

  2. Inteligență emoțională peste medie. 

  3. Apetit la risc ridicat. 

  4. Pasiuni, hobby-uri. 

  5. Risk management impecabil, respectat cu sfințenie. 

  6. Expunere mereu calculată, fără excepții. 

  7. Abilități de analiză tehnică și fundamentală peste medie. 

  8. Abilitate de autoanaliză și focus pe soluții. 

  9. Confort financiar.

Oameni care mi-au marcat progresul: Vladimir Ribakov, Anton Kreil, Alexander Elder, Warren Buffett, Vic Noble, Neerav Vadera.

Tradingul mi-a adus claritate asupra ce vreau de la piețe si care este nivelul optim de timp pe care vreau să îl aloc. Am înțeles că pentru a ajunge să trăiești din trading ai nevoie de sume foarte mari în cont, de resurse financiare ridicate, de mai multe surse de venit. Altfel, perioadele proaste te vor măcina emoțional, iar atunci când emoțional nu mai poți controla lucrurile, mai e foarte puțin până la a face greșeli peste greșeli. 

Am ales să studiez tradingul, să îl fac ca pe o activitate de hobby, relaxat, iar în paralel sa construiesc surse de venit multiple. 

Atunci cand am fost relaxat am putut să iau decizii fără implicare emoțională. 

 

Spor la investiții!

 3MPV –  Declanșatorul pentru studiu

Declanșatorul pentru studiu – 3MPV

“Ce ar trebui să fac în această situație?” sau “În ce ar trebui sa investesc?”  sunt întrebări ale investitorilor. “Să pui mâna să studiezi până nu vei mai întreba ce să faci în diverse situații, studiază până vei avea singur răspunsul.”

Investițiile înseamnă responsabilitate. Responsabilitatea este de a manageria eficient resursele câștigate în urma vânzării timpului tău personal. În lumea modernă, asociez direct salariul, venitul lunar cu un troc. Angajatul/antreprenorul dă timpul lui angajatorului/clienților. Pentru timpul utilizat primește o remunerare. 

Pentru că timpul nu se poate întoarce și pentru că este o resursa neregenerabilă, vânzarea timpului pentru bani aduce o responsabilitate pe umerii celui care trebuie să îl managerieze. 

Bineînțeles, lipsa de cunoștințe, lipsa de know-how specific nu fac ca responsabilitatea sa dispară. Responsabilitatea managementului eficient al resurselor personale este o constantă pe parcursul întregii vieți. 

Putem alege să mutăm managementul resurselor pe umerii unei bănci unde pot utiliza depozite bancare, fonduri de investiții. Nu înseamnă că mut și responsabilitatea deciziei. 

Putem alege să investim în acțiuni sau obligațiuni. Nu înseamnă că mut și responsabilitatea deciziei. 

Deși majoritatea oamenilor fuge de responsabilitate preferând să găsească responsabili pentru eșecuri, neajunsuri, supărări, frustrări, viața nu ne iartă. 

Nu este vina celor de la Coca Cola că au un marketing eficient. Responsabilitatea corpului meu îmi aparține. Nu pot da vina pe ei pentru faptul că nu mă pot abține. 

Nu este vina celor de la Mcdonald’s că au înțeles cum funcționează mirosul omului, memoria gustului. Responsabilitatea îmi aparține. Nu e vina statului că au acceptat că aceste afaceri să își desfășoare activitatea în țara noastră. 

În investiții, unde manageriez resurse, ești singurul răspunzător de acțiuni. Într-o lume plină de informații, este responsabilitatea ta ce alegi să asculți, ce alegi să studiezi, cum alegi să acționezi. 

Când nu știi, studiază. 

Când ai aflat, acționează. 



 

Spor la investiții!