Zilele trecute, m-am surprins gândind o afirmație despre economie ce s-a dovedit a fi neadevărată. În calitate de consumator de cafea și client Starbucks, primesc ocazional scurte sondaje de la ei în care îmi cer să evaluez diferite aspecte ale vizitei mele recente și, uneori, completez sondajele pentru a recunoaște munca grea a angajaților lor. Cu toate acestea, ultima dată când am făcut acest lucru, aproape că am oferit un răspuns fals.
Sondajul Starbucks mi-a cerut să-mi evaluez vizita în funcție de diverse criterii, cum ar fi dacă băutura mea are un gust grozav și dacă angajații au făcut eforturi pentru a oferi servicii personalizate. Am acordat note maxime pentru toate aspectele serviciilor. Dar o altă întrebare era dacă băutura mea merită cât am plătit pentru ea. Ei bine, m-am gândit, pe cât de mult îmi plac călătoriile mele frecvente la Starbucks, prețurile lor sunt ridicole 15.90RON pentru un Americano? Pot să îmi fac o cafea delicioasă acasă pentru mai puțin de 1-2RON pentru o ceașcă. Am dat click pentru scurt timp pe un rating foarte mediocru pentru valoare, dar apoi mi-am dat seama rapid: mă mințeam singur.
Ce înseamnă că băutura mea Starbucks merită banii pe care i-am plătit pentru ea? Literal, înseamnă că prețuiesc băutura Starbucks cel puțin la fel de mult sau mai mult decât banii. Clar că da, pentru că schimb banii pentru băutură zi după zi. Dacă nu ar merita banii pentru mine, nu aș face asta. Deși mi-aș putea spune că băutura este prea scumpă, comportamentul meu este o dovadă fermă a contrariului. Poate că nu numai băutura merită banii; poate este și comoditatea, forța de muncă economisită, viteza de colectare sau poate este doar valoarea pe care o acord unei scurte pauze în mijlocul unei zile de lucru. Dar dintre toate criticile pe care le-aș putea adresa cu sinceritate Starbucks, eșecul în a-mi oferi un chilipir la care să ajung de bunăvoie, din nou și din nou, nu este una dintre ele.
De ce am fost inițial înclinat să afirm că prețul Starbucks a depășit valoarea oferită?
A fost pentru că eu confundam două afirmații diferite: „Aș vrea să plătesc mai puțin” și „Acesta nu merită banii”. Acestea sunt două afirmații fundamental diferite. A dori să plătim mai puțin pentru lucruri este destul de obișnuit și se simte chiar și cu achizițiile pe care le facem în mod voluntar, de lucruri pe care ni le putem permite cu ușurință. Desigur, preferăm întotdeauna să plătim mai puțin și să păstrăm mai mulți bani pentru celelalte nevoi și dorințe ale noastre. Cu toate acestea, acest lucru este fundamental diferit de concluzia că schimbul oferit este dezavantajos pentru noi. Ne este prea ușor să confundăm un concept cu altul: să confundăm dorința noastră pentru un preț mai mic cu existența a ceva nedrept în tranzacție.
Politicienii sunt pricepuți să exploateze astfel de autoînșelăciuni și să le transforme în avantaje partizane. Cât de des îi auzim pe politicieni denunțând creșterea prețurilor, pretinzând că corporațiile rele și puternice victimizează consumatorii neputincioși? Acest brand cinic de politică combină ceva ce simțim aproape toți (dorința de prețuri mai mici) cu ceva cu totul diferit: taxa conform căreia consumatorii sunt forțați să plătească mai mult decât un preț corect pentru ceva de care au nevoie. În realitate, acest lucru este rareori adevărat: sunt puține cazuri în care vânzătorii au putere nelimitată de stabilire a prețurilor, adică pot stabili prețuri atât de mari pe cât doresc, fără a pierde vânzări. În marea majoritate a circumstanțelor, prețurile reflectă intersecția dintre ceea ce consumatorii sunt dispuși și capabili să plătească și ceea ce vânzătorii sunt dispuși să accepte. Desigur, acest lucru nu îi împiedică pe politicieni să ne încurajeze să ne mințim singuri și să creadă că inflația prețurilor este în primul rând rezultatul lăcomiei corporative, mai degrabă decât ceea ce este ea cu adevărat: un rezultat al interacțiunilor complexe, inclusiv politici monetare și fiscale, precum și echilibrul. a cererii si ofertei.
La fel se întâmplă în moemntul în care îți dorești achiziționarea unei cărți sau un curs și apoi vine momentul în care afli prețul, asta nu înseamnă că acel serviciu are un cost mare ci doar că ne-am dori să fie mai ieftin, lucruri complet diferite. Nu-i așa?
Multe dintre micile minciuni pe care ni le spunem despre economie sunt relativ inofensive, cum ar fi atunci când mormesc în sinea mea că Starbucks mărește costul unui Americano. Cu toate acestea, probleme mai mari apar atunci când încercăm să ne bazăm deciziile de politică națională pe autoînșelăciune. Un exemplu tipic, recurent, este afirmația conform căreia finanțele Securității Sociale ar putea fi stabilizate dacă nu ar exista un plafon asupra sumei câștigurilor oamenilor bogați supuse impozitelor pe salarii. Nici măcar nu este aproape de a fi adevărat. Aplicarea fără limită a impozitului pe salariu tuturor veniturilor din muncă (nu numai celor bogați) ar elimina doar un procentaj mic din deficitele permanente ale asigurărilor sociale. În lumea reală, dezavantajele politicilor apar cu încăpățânare indiferent dacă alegem să le recunoaștem în avans sau nu.
De la auto-amăgire la auto-conștientizare
Încercarea unei liste complete a tuturor modurilor în care diferitele sectoare ale organismului politic se înșeală cu privire la politicile naționale ar risca să selecteze de preferință greșelile unei părți a culoarului politic mai mult decât celeilalte. Nu este nevoie să facem această încercare când ideea este că toți o facem. Suntem pur și simplu mai rapizi în a percepe greșelile atunci când membrii partidului politic oponent sunt vinovați de ele, dar suntem reticenți să le recunoaștem pe cele pe care le facem noi înșine.
Speranța mea în scrierea acestui articol este să recunosc că sunt predispus la aceste instincte la fel ca oricine altcineva și să îi încurajez pe alții să recunoască același lucru pentru ei înșiși.
Data viitoare când te trezești să analizezi anumite fapte care stau la baza unei probleme importante de politică publică, aplică o doză mare de scepticism oricărei convingeri faptice care aparent susțin ceea ce vrei să fie adevărat.
Întotdeauna voi încuraja oamenii spre a se educa, pentru a lua cele mai bune decizii pentru ei și situația lor financiară.
Tu la ce anume ai contemplat în ultima perioadă privind obiceiurile tale?