În calitate de investitor, aș dori să vă prezint și să vă explic care este rolul și impactul politicii monetare, un termen abstract (considerat de unii), însă cu un puternic impact asupra evoluției economiei.
Definind termenii…
Politica monetară reprezintă o componentă vitală a politicii economice, deoarece poate avea un impact semnificativ asupra economiilor la nivel global. Obiectivul principal al politicii monetare este să reglementeze oferta de bani și să controleze nivelul inflației, pentru a menține o stabilitate economică și financiară durabilă.
Prin intermediul politicii monetare, băncile centrale pot influența nivelul dobânzilor și volumul creditului, ceea ce poate avea un impact semnificativ asupra investițiilor, consumului și producției. Ca investitor, trebuie să fiu conștient de aceste influențe și să le iau în considerare atunci când iau decizii de investiții.
În plus, politica monetară poate fi utilizată pentru a sprijini economia în timpul perioadelor de recesiune sau pentru a controla supraîncălzirea economică în perioade de creștere rapidă. Aceste măsuri pot avea un impact semnificativ asupra piețelor financiare și, prin urmare, ca investitor, trebuie să fiu pregătit să răspund la schimbările economice și la modificările politicii monetare.
Prin urmare, în acest articol, voi explora mai în detaliu rolul politicii monetare, instrumentele utilizate pentru implementarea acesteia și impactul acesteia asupra economiei și piețelor financiare, pentru a putea lua decizii bine informate în calitate de investitor.
O descreștere a creșterii economice poate avea un impact semnificativ asupra investitorilor (urmărind îndeaproape deciziile luate de investitorii americani), mai ales în ceea ce privește atingerea „Visului American”. În acest context, este necesară o „agendă a abundenței” pentru a stimula prosperitatea în rândul investitorilor americani. Din acest motiv, este important să se ia în considerare rolul politicii monetare într-o astfel de agendă.
În calitate de investitori, trebuie să înțelegem că politica monetară este esențială pentru menținerea stabilității macroeconomice, un factor vital, aș putea spune, în obținerea prosperității pe termen lung. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere că politica monetară nu poate fi utilizată ca unică soluție pentru stimularea creșterii economice pe termen lung. Această gândire poate conduce în cele din urmă la o situație dezastruoasă pentru investitori.
Așadar, trebuie să luăm în considerare că politica monetară poate contribui la obținerea unei agende a abundenței, însă nu poate fi singura soluție pentru obținerea prosperității pe termen lung. Ca investitori, trebuie să fim conștienți de aceste aspecte și să avem o abordare echilibrată și bine informată în luarea deciziilor de investiții.
Revenind la definirea termenilor. Ce este agenda abundenței?
Denumită pentru prima dată în A Simple Plan to Solve All of America’s Problems a lui Derek Thompson,(puteți asculta un Podcast legat de agenda abundenței), Agenda Abundenței este un concept care se referă la un set de politici și idei care urmăresc să încurajeze creșterea economică, să stimuleze inovația și să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor. În esență, această agendă are ca obiectiv promovarea unei economii bazate pe prosperitatea generală, nu numai pe creșterea PIB-ului.
Potrivit lui Thompson, Agenda Abundenței cuprinde trei elemente principale. În primul rând, ea implică investiții semnificative în inovație, cercetare și dezvoltare, pentru a spori productivitatea și a încuraja crearea de noi locuri de muncă. În al doilea rând, această agendă pune un accent deosebit pe educație, pentru a pregăti forța de muncă pentru locurile de muncă ale viitorului. În sfârșit, ea urmărește să îmbunătățească nivelul de trai al cetățenilor prin politici care promovează sănătatea, bunăstarea și oportunitățile economice egale pentru toți.
Prin implementarea unei agende de abundență, Thompson consideră că se poate asigura o economie durabilă, care poate spori prosperitatea generală și reduce inegalitatea socială și economică.
Semnele unei mișcări de succes pe agenda abundenței ar arăta astfel:
- Reducerea barierelor de reglementare în calea aprovizionării, cum ar fi zonarea restrictivă care împiedică construirea de locuințe în zonele cu mare cerere.
- Creșterea aplicării legilor anti-monopol, pentru a împiedica corporațiile să restrângă oferta sau să reducă calitatea mai mult decât s-ar întâmpla în mod natural pe o piață mai puțin monopolizată.
- Investiții proactive în îmbunătățirea calității și a alegerii, reducerea costurilor și creșterea dimensiunii bunurilor și serviciilor esențiale.
- Conștientizare și acord în mediul academic, industrie și publicul larg că cele trei puncte de mai sus sunt importante.
Și acum vă voi ține un curs intens de teorie monetară!
Majoritatea economiștilor susține că masa monetară este aproximativ neutră pe termen lung. Aceasta înseamnă că banii afectează doar variabile nominale, cum ar fi PIB-ul nominal și inflația și că nu afectează variabile reale, cum ar fi PIB-ul real (adică, producția totală) sau șomajul. Pe termen lung, variabilele reale sunt determinate de muncă, capital și idei noi.
Pentru a înțelege neutralitatea monetară, luați în considerare acest experiment.
Experimentul prezintă o simplificare a modului în care inflația poate eroda valoarea banilor. Ideea de bază este că, într-o situație în care toată lumea primește deodată mai mulți bani, nu se va produce o creștere reală a bogăției, ci doar o creștere nominală. Aceasta înseamnă că, deși oamenii au mai mulți bani în buzunar, valoarea reală a acestora rămâne aceeași sau poate chiar scade.
Pentru a ilustra acest concept, autorul imaginează o situație ipotetică în care veniturile și averea tuturor cresc de zece ori peste noapte. Cu toate acestea, pentru că prețurile la bunuri și servicii se vor ajusta în consecință, în termeni reali, oamenii nu vor fi mai bogați decât erau înainte. Mai mult, acest exemplu arată că politica monetară singură nu poate genera o creștere reală și sustenabilă a bogăției, ci doar o creștere nominală a prețurilor și a salariilor.
Acest experiment de gândire este util pentru înțelegerea modului în care funcționează lucrurile pe termen lung, atunci când prețurile se pot adapta la „șocuri”, cum ar fi schimbări neașteptate ale masei monetare. Pe termen scurt, însă, multe prețuri sunt „neclare” din mai multe motive (de exemplu, vânzătorii ar putea să nu dorească să majoreze prețurile pentru a evita pierderea clienților). Lipsa transparenței prețului este motivul pentru care banii pot afecta variabile reale pe termen scurt. Imaginați-vă că Fed dorește să urmeze o politică mai expansionistă și cumpără obligațiuni cu bani nou creați. Noii deținători ai acestor bani îi depun în conturi bancare. Băncile au acum mai mulți bani de împrumutat. Destul de curând, acești bani își găsesc drumul către oameni și firme care acum pot cumpăra mai mulți în termeni reali, deoarece prețurile nu s-au ajustat complet.
Ce ar trebui să facă politica monetară?
Dacă banii contează pentru stabilitate și creștere reală pe termen scurt, dar sunt mai limitați pe termen lung, cum ar trebui Fed să își desfășoare politica monetară pentru a susține cu adevărat o agendă de abundență? Cea mai bună politică monetară este aceea în care Fed țintește o variabilă nominală și o face într-o manieră transparentă și previzibilă. Acest lucru ar permite membrilor publicului să aibă o mai bună înțelegere a modului în care va arăta politica monetară în viitor, astfel încât să poată lua decizii mai informate cu finanțele lor.
Într-o oarecare măsură, Fed și alte bănci centrale fac deja acest lucru, dar performanțele lor ar putea fi încă îmbunătățite. Majoritatea băncilor centrale practică țintirea inflației, în care încearcă să mențină inflația aproape de o țintă explicită (de obicei, 2%). Cu toate acestea, șocurile de aprovizionare cauzate de factori globali imprevizibili, cum ar fi pandemia de COVID sau războiul Rusia-Ucraina, creează provocări majore pentru această abordare. În teorie, o bancă centrală ar trebui să înăsprească politica monetară doar ca răspuns la inflația provenită din șocurile cererii, factori care afectează cererea totală de bunuri și servicii din economie. Ar trebui să „vadă prin” inflația din șocurile ofertei, care reduc creșterea reală, deoarece înăsprirea ar crește doar durerea economică. Cu toate acestea, este foarte dificil să distingem între șocuri de ofertă și șocuri de cerere în timp real. În acest moment, Fed se află între o piatră și un loc greu, deoarece se confruntă cu inflația atât din cauza ofertei, cât și a cererii. Înăsprirea prea mult va produce o recesiune, în timp ce înăsprirea prea puțin va însemna o inflație persistentă.
Unii economiști susțin că băncile centrale precum Fed ar trebui să vizeze nivelul PIB-ului nominal în loc de inflație. În conformitate cu țintirea nivelului PIB-ului nominal, Fed ar lucra doar pentru a menține cheltuielile totale pe o traiectorie stabilă. Dacă cheltuielile ar scădea sau s-ar ridica deasupra căii, Fed s-ar angaja să le readucă pe cale. Un avantaj major al acestei abordări este că Fed nu ar trebui să-și facă griji dacă modificările nivelului prețurilor provin din șocuri de ofertă sau de cerere. S-ar face griji doar de menținerea PIB-ului nominal pe calea țintă.
Un al doilea avantaj este că permite Fed să atenueze indirect atât șomajul, cât și inflația. Șomajul este strâns legat de scăderea creșterii PIB-ului real. Deoarece creșterea PIB-ului nominal este egală cu inflația plus creșterea PIB-ului real, menținerea creșterii PIB-ului nominal pe o traiectorie stabilă ancorează efectiv atât prețurile, cât și șomajul.
Un al treilea avantaj, Fed poate realiza în mod eficient țintirea nivelului PIB-ului nominal prin „reguli Taylor”, formule pentru stabilirea principalului instrument al ratei dobânzii a unei bănci centrale. Astfel de reguli fac politica monetară mult mai previzibilă și reduc probabilitatea ca Fed să facă o eroare gravă.
Prin menținerea PIB-ului nominal pe o traiectorie stabilă, Rezerva Federală poate minimiza impactul negativ atât al șomajului, cât și al inflației, contribuind astfel la o mai mare stabilitate macroeconomică pe termen scurt. Prin reducerea ratei șomajului, mai mulți oameni ar fi capabili să contribuie la economie și să-și asigure existența, iar prin menținerea unei inflații scăzute și previzibile, publicul ar putea dezvolta încredere în economie și ar putea lua decizii mai bune cu privire la investiții și cheltuieli.
Rolul unei politici monetare puternice este de a regla oferta de bani și de a controla nivelul inflației pentru a asigura o stabilitate economică și financiară durabilă. O politică monetară puternică poate avea un impact semnificativ asupra economiei prin influențarea nivelului dobânzilor și volumului creditului, ceea ce la rândul său poate afecta investițiile, consumul și producția.
Prin menținerea unui nivel scăzut și stabil al inflației, politica monetară poate contribui la menținerea puterii de cumpărare a consumatorilor și la îmbunătățirea încrederii acestora în economie. De asemenea, o politică monetară puternică poate ajuta la reducerea șomajului prin crearea unui mediu economic favorabil pentru investiții și creșterea activității economice.
Drept concluzie, o politică monetară puternică poate promova stabilitatea economică, stimula creșterea economică și contribui la îmbunătățirea nivelului de trai al populației.
Când credeți că vom ajunge și noi în România la nivelul acela?
